Redactia.ro
Home » Sport » Tibi Ușeriu a încheiat cursa de la Cercul Polar! S-a clasat pe locul 2

Tibi Ușeriu a încheiat cursa de la Cercul Polar! S-a clasat pe locul 2

GALERIE FOTO (5) Tibi Ușeriu a încheiat cursa de la Cercul Polar

Tibi Ușeriu a încheiat cursa de la Cercul Polar! Românul a încheiat cursa infernală pe locul al doilea. Câștigătorul este elvețianul Fabian Imfeld. Bistrițeanul a participat la maratonul Yukon Arctic Ultra pentru a doua oară.

Maratonului Yukon Arctic Ultra s-a desfășurat în nordul Canadei pe o distanță de 483 de kilometri. Concursul a început pe 30 ianuarie și s-au înscris 21 de sportivi. Singurii care au terminat cursa au fost Tibi Ușeriu și Fabian Imfeld. Ceilalți nu au suportat condițiile extrem de grele și temperaturile foarte scăzute și au abandonat rând pe rând. Elveţianul a avut încă din a 2-a zi de concurs un avans constant, de 35-40 de kilometri, faţă de român. A trecut linia de sosire în punctul numit Pelly Crossing. În momentul terminării cursei de către Imfeld, Uşeriu mai avea în jur de 15 mile până la linia de finiş. În Pelly Crossing, temperatura resimţită se situează în jurul valorii de -20 de grade Celsius.

Tibi Ușeriu, poveste de excepție

Românul este singura persoană din lume care a reuşit să câştige de trei ori la rând cel mai dur maraton din lume, Ultra 6633. Uşeriu are o poveste incredibilă. De la un infractor care a evadat din două închisori şi a fost vânat de Interpol a ajuns unul dintre cei mai admirați sportivi. În urmă cu 20 de ani, românul a fost condamnat la 23 de ani de închisoare pentru pentru jafuri armate comise în Germania și Austria și tentativă de omor. A ieșit din închisoare după 10 ani.

A câștigat de trei ori maratonul 6633 Ultra Arctic

Bistrițeanul a câștigat, în 19 martie 2016, maratonul 6633 Ultra Arctic. A mers într-o săptămână, 566 kilometri pe un teren înghețat, la temperaturi extreme. A urmat apoi ediția din 2017. A devenit primul sportiv care câștiga de două ori la rând Ultramaratonul Arctic. În 2018 a reușit din nou să se impună.

Citește și: ”Dodel” revine în Liga I! Cu cine va semna Cristi Tănase

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini