Redactia.ro
Home » Știri » Tragedie în lumea sportului! Fostă campioană mondială, găsită fără viață în casă la doar 32 de ani

Tragedie în lumea sportului! Fostă campioană mondială, găsită fără viață în casă la doar 32 de ani

lumanari

Lumea atletismului din SUA este întristată de pierderea campioanei mondiale Tori Bowie, care a trecut în neființă la vârsta de 32 de ani. Trupul neînsuflețit al sportivei a fost descoperit în propria casă din Orlando, iar circumstanțele care au dus la moartea ei rămân neclare și învăluite în mister.

Tori Bowie a fost găsită fără viață în propria casă

Tori Bowie, câștigătoare a trei medalii olimpice și dublă campioană mondială, a fost descoperită decedată în locuința sa din Orlando, statul Florida. Vecinii au alertat autoritățile după ce sportiva nu a fost văzută timp de câteva zile, ceea ce a stârnit îngrijorarea în comunitatea locală. Cele mai negre gânduri ale vecinilor s-au adeverit atunci când oamenii legii au pătruns în locuința sportivei.

„Bowie a fost găsită moartă în casa din Orlando, Florida, după ce șeriful local s-a deplasat acolo «pentru a verifica starea unei femei în vârstă de aproximativ 30 de ani care nu mai fusese văzută de câteva zile, timp în care nu mai dăduse niciun semn». Departamentul șerifului a declarat că nu tratează decesul ca fiind unul suspect”, titrează publicația The Guardian.

Organizația națională de conducere din Statele Unite pentru sporturile de atletism, alergare de fond, alergare pe șosea și mers pe jos, cunoscută sub numele de USA Track & Field, a transmis un mesaj plin de emoție cu privire la trecerea în neființă a atletei Tori Bowie.

„USATF este profund întristată de decesul lui Tori Bowie, o triplă medaliată olimpică și dublă campioană mondială. O atletă talentată, impactul ei asupra sportului este incomensurabil și ne va lipsi foarte mult”, se arată în comunicatul USATF.

Tori Bowie nu se mai afla într-o formă bună din anul 2019

La Campionatul Mondial de atletism de la Doha din 2019, Tori Bowie a strălucit pentru ultima dată, obținând locul patru la săritura în lungime. Deși a avut un record personal de 10 secunde și 78 de sutimi la proba de 100 de metri, sprintera din Statele Unite nu a reușit să se întoarcă la forma care a consacrat-o în 2017, când a câștigat titlul mondial.

În anul 2022, Tori Bowie a participat doar la o singură competiție oficială, care a avut loc în Florida și la care a alergat pe distanța de 200 de metri.

 

 

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: