Traian Băsescu atrage atenția asupra unei posibile situații critice în care România ar putea fi împinsă, în următorii ani, să renunțe la active strategice precum Porțile de Fier, Portul Constanța sau Aeroportul Otopeni. Fostul președinte susține că nivelul tot mai ridicat al dobânzilor și al datoriei publice poate conduce la un scenariu similar celui prin care a trecut Grecia, dacă Guvernul nu ia măsuri ferme.
Traian Băsescu trage un semnal de alarmă
Potrivit acestuia, doar în anul curent România trebuie să achite dobânzi de aproximativ 10 miliarde de euro. Iar în anii următori suma ar putea crește până la cel puțin 12 miliarde anual. Băsescu explică faptul că, dacă bugetul european alocat României pentru perioada 2028–2034 va fi de circa 60 de miliarde de euro, întreaga sumă ar putea ajunge să fie consumată exclusiv pentru plata acestor dobânzi, ceea ce ar împinge statul într-o zonă de risc financiar major.
În opinia sa, fără intervenții rapide, vânzarea marilor active de infrastructură ar putea deveni inevitabilă într-un interval de cinci sau șase ani.
Datoria publică împinge România spre pierderea activelor strategice
Fostul președinte a comentat și funcționarea actualei coaliții de guvernare, arătând că menținerea stabilității depinde în mare măsură de modul în care PSD își va juca rolul politic. Totodată, el apreciază că victoria lui Nicolae Ciucă consolidează poziția lui Ilie Bolojan în cadrul alianței.
„Cred că această coaliție va merge mai departe, de data aceasta însă cu un Bolojan întărit, ca urmare a victoriei domnului Ciucă. Dacă PSD va continua jocul și la putere și în opoziție, lucrurile sunt ratate. Anul acesta avem de plătit numai dobânzi de 10 miliarde de euro. Merg mai departe și mă uit la anii următori și vor fi cel puțin 12 miliarde în fiecare ani, care vor veni peste împrumuturile pentru a plăti datoria. O socoteală extrem de binevoitoare arată că dacă bugetul 2028-2034 va fi de circa 60 de miliarde, noi vom da atât numai pe dobânzi. Mă refer la bugetul alocat de Uniunea Europeană.
Asta înseamnă că ne pregătim să scoatem la vânzare Porțile de Fier, Portul Constanța, Aeroportul Otopeni, cum au făcut grecii, dacă nu începem să luăm măsuri de pe acum. Peste 5-6 ani vom începe să vindem activele mari, activele de infrastructură. Asta mă îngrijorează în momentul de față”, a declarat Traian Băsescu la TVR.
Fostul șef al statului a analizat și rezultatele recente ale alegerilor din Capitală, subliniind că Ilie Bolojan este unul dintre actorii politici întăriți în urma scrutinului, iar Ciprian Ciucu este, în opinia sa, principalul câștigător. Performanțele acestuia din Sectorul 6 și din București au contat mai mult decât promovarea mediatică.
„Remarc faptul că din aceste alegeri întărit este Bolojan și mare câștigător este Ciprian Ciucu, o opțiune foarte bună, care nu a fost efectul unei campanii mediatice, ci efectul a ceea ce a făcut în sectorul 6 și în București, în general. Deci aș spune o opțiune meritată pentru domnul Ciucu”, a conchis fostul președinte.
Sursa foto: Arhivă




















