Tranzacția prin care Grupul Banca Transilvania preia BRD Pensii a primit avizul Autorității de Supraveghere Financiară. Astfel, BT devine primul administrator cu capital majoritar românesc al unui fond de pensii administrat privat de Pilon II – o premieră în cei 17 ani de existență ai sistemului.
Acordul inițial între Banca Transilvania, BT Investments și BRD-Groupe Société Générale a fost anunțat anul trecut. Preluarea vizează compania care administrează atât fonduri private obligatorii (Pilon II), cât și facultative (Pilon III).
Președintele ASF, Alexandru Petrescu, a subliniat că aprobarea vine într-un cadru stabil, reglementat strict: „Rolul ASF este de a asigura că aceste procese de transformare se desfășoară cu prudență, transparență și protecție pentru participanți.”, potrivit Profit.ro.
La rândul său, vicepreședintele ASF, Dan Armeanu, a punctat valoarea strategică a tranzacției pentru piața locală: „Prin această tranzacție, sistemul de pensii private marchează apariția primului administrator cu capital românesc al unui fond de pensii Pilon II.”
Tranzacție impresionantă pe piața bancară din România
Banca Transilvania a intrat în zona pensiilor private în 2019, când a preluat Certinvest Pensii. Prin achiziția BRD Pensii, grupul BT se extinde semnificativ, intrând direct pe Pilonul II, unde BRD Pensii administrează active de peste 5,5 miliarde de lei și are aproape 500.000 de clienți.
Directorul general BT, Ömer Tetik, consideră tranzacția un pas strategic: „Dezvoltăm fondurile facultative deja existente și intrăm pe o piață nouă, cea a fondurilor administrate privat. Pensiile private sunt al doilea cel mai important activ financiar al populației, o acumulare istorică de capital pentru România.”
După preluare, BRD Pensii va fi integrată în BT Pensii. În prezent, BT Pensii operează exclusiv pe Pilonul III, în timp ce BRD Pensii are clienți atât pe Pilonul II, cât și pe Pilonul III. Procesul de fuziune și integrare este considerat unul complex, în special din perspectiva reglementărilor stricte privind evitarea conflictelor de interese.
BRD Pensii a trecut în ultimii ani prin dificultăți semnificative. În 2022, compania a fost afectată de un scandal de delapidare, în urma căruia prejudiciul estimat s-a ridicat la peste 20 de milioane de lei. Ulterior, compania și-a redus capitalul social pentru a acoperi pierderile.
În același timp, grupul Société Générale și-a diminuat gradual activitatea în domeniul pensiilor private și, potrivit informațiilor apărute în presă, analizează inclusiv o ieșire completă de pe piața românească. Banca Transilvania, în schimb, se află într-o perioadă de expansiune, anunțând recent și achiziția OTP Bank România.
Tranzacția dintre BT și BRD Pensii deschide o nouă etapă pentru piața pensiilor private, marcând prima preluare majoră prin care un administrator cu capital românesc intră în segmentul Pilonului II, un sector de importanță critică pentru economiile a peste 8,4 milioane de români.




















