Redactia.ro
Home » Știri » Tudorel Toader face o dezvăluire scandaloasă despre legea recursului compensatoriu

Tudorel Toader face o dezvăluire scandaloasă despre legea recursului compensatoriu

tudorel toader

Tudorel Toader a dezvăluit o prevedere mai puțin știută a legii recursului compensatoriu, prin care este posibil să fie eliberați mult mai mulți deținuți decât ar fi îndreptățiți.

Astfel, dacă există o singură celulă dintr-un pavilion care nu îndeplinește standardele CEDO, atunci se consideră că toate celelalte celule sunt la fel, iar deținuții respectivi, chiar dacă sunt deținuți în condiții corespunzătoare, pot fi eliberați.

„Se știe că CSM a propus că cele 3 zile, la 30 de zile executate, să fie considerate ca executate. Se știe că în loc de 3 zile, Parlamentul a mărit numărul la 6 zile. Ce NU SE ȘTIE știe este faptul că dacă o singură celulă dintr-un pavilion nu îndeplinește standardele CEDO, atunci se consideră că nici celelalte celule nu îndeplinesc standardele, artificiu prin care s-a extins beneficiul recursului compensatoriu și pentru cei deținuți în condiții corespunzătoare!”, a scris Tudorel Toader, luni seară, pe Facebook.

„Prin documente voi demonstra faptul că Legea prinind recursul compensatoriu a fost promovată anterior preluării portofolilui de la MJ, faptul că în procedura parlamentară am dat aviz negativ și faptul că în controlul de constituționalitate am susținut neconstituționalitatea proiectului de lege!”, se apără fostul ministru al justiției de ideea că ar avea vreo responsabilitate în aceasta.

A adăugat ulterior la postare că este vorba de „simple precizări”, o sintagmă pe care fostul ministru o folosește de obicei atunci când dă replica în polemici în care este eventual implicat.

A fost ministru al Justiției în trei Cabinete

Tudorel Toader a fost învestit în funcția de ministru al justiției în Guvernul Sorin Grindeanu, la 23 februarie 2017. La 15 iunie, și-a înaintat demisia din funcție, în semn de solidaritate cu majoritatea membrilor Cabinetului Grindeanu, care-și prezentaseră demisia cu o zi mai devreme. La 21 iunie, Guvernul Grindeanu a fost demis prin moțiune de cenzură, scrie digi24.ro.

Tudorel Toader a fost propus ministru al justiției, la 28 iunie în același an, în Guvernul Mihai Tudose, fiind învestit în funcție a doua zi. La 15 ianuarie 2018, Mihai Tudose și-a înaintat demisia din funcția de prim-ministru al României, după retragerea sprijinului politic în cadrul Comitetului Executiv Național al PSD.

Toader a fost din nou nominalizat pentru funcția de ministru al justiției în Guvernul Viorica Dăncilă, pe 26 ianuarie 2018. În ședința Comitetului Executiv al PSD din 17 aprilie 2019, liderii partidului au votat retragerea sprijinului politic pentru Tudorel Toader.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: