Redactia.ro

Turcia a fost lovită din nou de două cutremure puternice. Peste 700 de oameni sunt răniți

cladire avariata turcia

O nouă mișcare tectonică a avut loc în  Turcia, la aproximativ două săptămâni de la cutremurul care a curmat viața a peste 46.000 de persoane și a rănit grav alte mii, potrivit unui bilanț care continuă să crească de la o zi la alta.

Turcia, lovită din nou de două cutremure mari

Două seisme, unul cu magnitudinea de 6, 4 grade pe scara Richter, iar altul cu o magnitudine de 5,8 grade pe scara Richter, s-au produs în Turcia, la granița cu Siria. Conform autorităților acestei țări, șase persoane și-au pierdut viața în Turcia și altele 700 au suferit răni, iar seismul a putut fi resimțit și în țările vecine: Liban, Cipru, Israel, Egipt.

Cutremurul din șase februarie a fost urmat de peste 6.000 de replici, însă nici măcar una dintre ele nu a fost la fel de puternică precum cele înregistrate în seara de 20 februarie. În urma replicii de 6,4 grade pe scara Richter, mai mai multe clădiri deja afectate s-au prăbușit, iar localnicii au fost cuprinși de panică.

Sirienii au dormit sub cerul liber de frica cutremurelor

Din nou, locuitorii trec prin momente critice. Spre exemplu, în Antayka, unul dintre orașele puternic afectate de seism, patru bărbați au fost prinși sub dărâmături întrucât se aflau într-un imobil avariat în timpul producerii seismului. Echipajul de salvare a reușit să ajungă la unul dintre ei, însă operațiunea încă continuă pentru extragerea celorlalți din moloz.

Situația nu este mai bună nici în Siria. Sute de localnici au petrecut noapatea în aer liber, de teama de a intra în casă și a fi surprinși sub dărâmături în cazul producerii unui seism de mare amplitudine.

Înainte de producerea celor două cutremure din seara de 20 februarie, în adăposturile improvizate erau găzduiți aproximativ 1,5 milioane de oameni. După seara de 20 februarie este posibil ca numărul lor să crească considerabil, așadar autoritățile sunt în alertă.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: