Ucraina a anunțat oficial că a folosit pentru prima dată rachete balistice tactice ATACMS, furnizate de Statele Unite, împotriva unor obiective militare aflate pe teritoriul Rusiei. Confirmarea a venit din partea Statului Major ucrainean și marchează o schimbare importantă în strategia militară a Kievului.
Decizia a devenit posibilă după ce Departamentul Apărării al SUA a ridicat restricțiile care interziceau folosirea acestor sisteme pentru atacuri în interiorul Rusiei. Potrivit presei ucrainene, citate de Antena 3 CNN, secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, este cel care a primit autoritatea de a aproba sau bloca astfel de operațiuni.
Schimbarea vine și în contextul criticilor lansate de Donald Trump, care a declarat în august că Ucraina nu poate câștiga războiul dacă nu are voie să lovească ținte rusești, acuzând administrația Joe Biden că limitează capacitatea de răspuns a Kievului.
Atacul, confirmat oficial de armata ucraineană
Deși este primul atac recunoscut oficial, publicații internaționale au relatat anterior că Ucraina ar fi folosit ATACMS pe teritoriul Rusiei încă din noiembrie 2024, când un depozit de armament din Karacev ar fi fost lovit.
În comunicatul de pe 18 noiembrie 2025, Statul Major ucrainean a descris operațiunea drept „o evoluție semnificativă, care subliniază angajamentul ferm al Ucrainei față de suveranitatea sa”.
Instituția a transmis și un mesaj privind starea frontului:
„În ciuda presiunii continue a acțiunilor ofensive rusești, ucrainenii rămân rezistenți, demonstrând determinare și hotărâre constantă în apărarea patriei lor. Utilizarea capabilităților de atac la distanță, inclusiv a sistemelor precum ATACMS, va continua.”
În același timp, canalele locale din Rusia au relatat explozii în regiunea Voronej, locuitorii declarând că au auzit detonări și sunete specifice sistemelor de apărare aeriană.
Ce sunt rachetele ATACMS
ATACMS sunt rachete balistice tactice dezvoltate de Statele Unite, cu o rază de acțiune de până la 300 de kilometri. În 2023, Ucraina a primit primele versiuni cu rază scurtă, iar în 2024 au venit și modelele modernizate, care inițial au putut fi folosite exclusiv împotriva țintelor din teritoriile ocupate.
Restricțiile au fost relaxate de administrația Biden în noiembrie 2024, însă utilizarea lor pentru atacuri în interiorul Rusiei a rămas un subiect sensibil până la decizia Pentagonului din toamna acestui an.




















