Redactia.ro

UDMR respinge revenirea lui Ilie Bolojan la Palatul Victoria. Declarația care schimbă jocul politic

Ilie Bolojan

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a comentat luni scenariul unei eventuale reveniri a lui Ilie Bolojan în funcția de premier, după ce Guvernul condus de acesta a fost demis prin moțiune de cenzură. Președintele UDMR spune că există atât probleme constituționale, cât și dificultăți politice majore pentru ca fostul premier să fie nominalizat din nou.

Declarațiile au fost făcute în contextul negocierilor intense pentru formarea unui nou Executiv, după căderea Guvernului Bolojan și blocajul politic apărut la nivelul coaliției.

„Nu vreau să mă bag în discuție (n.red. Ilie Bolojan propus din nou premier). Trebuie văzut dacă se poate sau nu, din punct de vedere constituțional. Din acest punct de vedere există și o problemă logică: ai fost dat jos cu 281 de voturi. De unde găsești a doua zi 233 de voturi să îl pui înapoi”, a declarat Kelemen Hunor, după o discuție cu Sorin Grindeanu.

UDMR exclude varianta unui guvern minoritar

Kelemen Hunor a explicat că UDMR nu susține ideea unui guvern minoritar PSD-UDMR și că soluția dorită este refacerea unei majorități stabile în Parlament.

Potrivit liderului UDMR, România traversează o perioadă prea complicată pentru a funcționa cu un Executiv fără susținere solidă.

„Noi încercăm să refacem coaliția majoritară. Nu ai cum să guvernezi în această perioadă cu un guvern minoritar. Nu poți să iei decizii, nu poți să susții deciziile. Ceea ce ne așteaptă nu e ceva la care un guvern minoritar să facă față. Refacerea coaliției cu un premier care poate fi acceptat de toată lumea. Nu am vorbit de premier tehnocrat, nu am vorbit de guvern tehnocrat. Nu am o soluție magică”, a spus acesta.

În ultimele zile, varianta unui guvern minoritar a fost discutată intens atât în PSD, cât și în PNL, însă declarațiile liderului UDMR arată că formațiunea maghiară preferă o majoritate clară și un premier acceptat de toate partidele din viitoarea coaliție.

Cine va desemna viitorul premier

Kelemen Hunor a subliniat că decizia finală privind desemnarea unui candidat pentru funcția de prim-ministru îi aparține președintelui Nicușor Dan.

Liderul UDMR a evitat să avanseze nume și a precizat că Palatul Cotroceni va avea ultimul cuvânt în această etapă a negocierilor.

„Nominalizarea va veni de la președintele României”, a afirmat liderul UDMR.

Acesta a continuat și a explicat rolul șefului statului în actuala procedură constituțională.

„El va nominaliza pe cineva să formeze un guvern”, a spus Kelemen Hunor.

Negocierile pentru noul Guvern continuă

Declarațiile liderului UDMR vin în contextul în care președintele Nicușor Dan pregătește consultări oficiale cu partidele parlamentare pentru desemnarea unui nou premier.

În acest moment, pe masa negocierilor se află mai multe scenarii, inclusiv variante de guvern minoritar, guvern tehnocrat sau refacerea fostei coaliții de guvernare.

Totuși, după votul masiv prin care Guvernul Bolojan a fost demis, ideea revenirii sale la Palatul Victoria pare tot mai greu de realizat politic.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: