Nicolescu Daniela
Biserica prăznuiește la 25 septembrie o suită de sfinți ale căror vieți, deși foarte diferite, se întâlnesc în aceeași chemare la credință, curaj și răbdare: Cuvioasa Eufrosina, fiica lui Pafnutie Egipteanul, ascunsă vreme de decenii într-o mănăstire de bărbați; Sfântul Mucenic Pafnutie împreună cu cei 546 de martiri care au mărturisit în prigoanele lui Dioclețian; și Sfântul Serghie de Radonej, mare făcător de minuni și ocrotitor al Rusiei. Tradiția amintește, de asemenea, un cutremur înfricoșător din vremea lui Teodosie cel Mic și pe Sfinții Mucenici Pavel și Tatis cu fiii lor, toți mărturisitori ai lui Hristos.
Cuvioasa Eufrosina – „Smaraldul” ascuns între monahi
Sfânta Eufrosina a trăit pe vremea împăratului Teodosie cel Mic. Crescută în casă bună, a părăsit „veselirea lumii” și, dorind viață monahală, s-a deghizat în bărbat, și-a tuns părul și a luat numele de Smarald. S-a așezat într-o mănăstire de călugări ca „fameniu împărătesc”, pentru a nu fi recunoscută de tatăl ei, Pafnutie.
Acolo s-a nevoit aspru: post, rugăciune neîncetată, osteneli peste puteri, până ce trupul ei firav s-a uscat, spre uimirea întregii obști. Virtutea i-a strălucit între bărbați precum piatra scumpă – smaraldul între alte pietre. Minunea a rămas taină 38 de ani, până la sfârșit.
La ceasul morții, tatăl ei a venit la mănăstire. Atunci, Eufrosina și-a dezvăluit identitatea, spunându-i cu glas stins: „O, tată!” și și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Pafnutie, copleșit de bucurie și cutremur, a căzut ca mort. Apoi, urmând pilda fiicei, a intrat și el în monahism, ajungând moștenitor al chipului ei ascetic și al așezământului, iar mai târziu s-a mutat cu pace la Domnul.
Sfântul Mucenic Pafnutie și cei 546 de martiri
Din Egipt a fost chemat la mărturisire Sfântul Pafnutie, nevoitor al pustiei în vremea prigoanelor lui Dioclețian (284–305). Guvernatorul Adrian l-a poruncit în față, dar sfântul s-a prezentat de bună voie, gata să mărturisească pe Hristos.
Văzând puterea cu care Dumnezeu îl întărea în mijlocul chinurilor, doi soldați, Dionisie și Callimah, au crezut pe loc și au primit tăierea capului pentru Hristos. Aruncat în închisoare, Pafnutie a adus la credință 40 de deținuți, care au fost arși de vii pentru mărturisirea lor.
După o vreme, prin pronia lui Hristos, sfântul a fost lăsat liber. Un creștin, Nestorie, l-a primit în casă; întreaga lui familie a sporit în credință și, în cele din urmă, a primit moarte mucenicească. Pafnutie a întărit mulți alți creștini: unii au fost tăiați cu sabia, alții arși de vii – numărul mărturisitorilor ajungând la 546.
Calăii l-au aruncat pe sfânt în râu cu o piatră de gât, însă, minune!, Pafnutie a plutit la mal cu piatra. Trimis înaintea lui Dioclețian, împăratul a poruncit răstignirea într-un smochin, încununând astfel mărturisirea lui cu mucenicie.
Amintirea unui cutremur și nașterea rugăciunii „Sfinte Dumnezeule”
În vremea lui Teodosie cel Mic, Dumnezeu a îngăduit un cutremur înfricoșător, ca o chemare la pocăință. Împăratul, patriarhul Proclu, clerul și poporul au ieșit la litanie în câmp, strigând îndelung „Doamne, miluiește!”.
Deodată, un copilaș a fost răpit în văzduh. După ce mulțimea a plâns și s-a rugat cu frică, copilul s-a pogorât „ca pe un nor”, spunând cu glas mare că cetele îngerești cântă laude întreit sfinte: „Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi!”. După mărturisirea aceasta, copilul și-a dat sufletul, iar cutremurul a încetat. Tradiția a păstrat în cult Trisaghionul („Sfinte Dumnezeule…”) ca răspuns la această descoperire.
Sfinții Mucenici Pavel și Tatis, cu fiii lor
Din Damasc proveneau Pavel și Tatis, împreună cu fiii lor Savinian, Maxim, Ruf și Eugenie. Denunțați ca creștini, au fost legați în lanțuri, închiși și aduși la interogatoriu. Au îndurat bătăi și chinuri grele, dându-și sufletele în mâinile lui Dumnezeu – o familie întreagă încoronată cu slava mărturisirii.
Sfântul Serghie de Radonej – ocrotitorul Rusiei
Născut în 1313, la Rostov, din părinții Chiril și Maria, viitorul Serghie (la botez Bartolomeu) a fost vestit din pântecele maicii prin semne minunate la Sfânta Liturghie. Copil fiind, învăța greu, însă o întâlnire tainică cu un bătrân monah i-a dezlegat mintea spre Scripturi.
După moartea părinților, a ales viața ascetică în pustie, împreună cu fratele său Ștefan, punând temelia unei bisericuțe închinată Sfintei Treimi. A primit tunderea monahală sub numele de Serghie (1337) și a trăit în aspră sărăcie și rugăciune, hrănind chiar un urs ce venea la chilia lui. Cu vremea, în jurul lui s-a strâns o obște; din ascultare față de Patriarhul Filotei, a întemeiat viața de obște (cenobitică), făcând din mănăstire un izvor de trăire duhovnicească și ospitalitate.
A fost părintele care l-a binecuvântat pe marele cneaz Dimitrie Donskoi înaintea biruinței de la Kulikovo, și cel căruia Maica Domnului i s-a arătat, promițând ocrotire mănăstirii „în viață și după moarte”. S-a mutat la Domnul pe 25 septembrie 1391, la 78 de ani, rămânând făcător de minuni și „ocrotitor al Rusiei”.
