Ilie Bolojan adună susținere din tabăra adversă. După Victoria Stoiciu, un deputat Partidul Social Democrat anunță că nu va vota moțiunea. Ilie Bolojan pare să câștige sprijin chiar din rândul opoziției, în contextul moțiunii de cenzură depuse împotriva Guvernului. Deși șansele de a rămâne în funcție sunt considerate reduse, situația din Parlament rămâne deschisă.
Un alt senator PSD îl susține pe Bolojan
După ce Victoria Stoiciu și-a anunțat demisia din Partidul Social Democrat, un nou semnal de susținere vine din partea deputatului Alexandrin Moiseev. Acesta a transmis că nu va vota moțiunea de cenzură inițiată împotriva premierului.
Parlamentarul, care a ajuns în PSD după ce a activat în SOS România și ulterior ca independent, a făcut anunțul pe rețelele sociale. El a argumentat că actualul premier merită să își continue mandatul.
”Nu am cum să votez moțiunea de cenzură împotriva celui mai competent premier pe care România l-a avut de la Revoluție până în prezent.
Ar fi o palmă dată Basarabiei, de care sunt legat sufletește și care privește cu încredere spre România.
Ar fi o palmă dată Ucrainei, de care mă leagă o prietenie sinceră și care are nevoie de stabilitate în regiune.
Dacă cineva se întreabă cum voi vota la moțiune, răspunsul este simplu: ÎMPOTRIVĂ.
Cred că premierul trebuie lăsat să-și ducă mandatul la bun sfârșit. România are nevoie de stabilitate, mai ales în contextul regional complicat în care ne aflăm.
Nu voi gira, prin votul meu, construcții politice riscante care ar putea slăbi direcția pro-europeană a României sau ar putea crea vulnerabilități strategice.
Responsabilitatea, echilibrul și stabilitatea trebuie să fie mai presus de orice joc politic”, a scris, pe Facebook, Moiseev.
Moțiunea de cenzură împotriva cabinetului condus de Ilie Bolojan a fost depusă marți în Parlament, la o zi după anunțul oficial al alianței dintre Partidul Social Democrat și Alianța pentru Unirea Românilor.
Inițiatorii au transmis că demersul urmărește o schimbare de direcție în guvernare. Pentru ca moțiunea să fie adoptată, este nevoie de cel puțin 233 de voturi din totalul celor 463 de parlamentari.
În prezent, PSD și AUR însumează 219 parlamentari. Cu toate acestea, moțiunea a fost depusă cu 254 de semnături, peste pragul necesar pentru adoptare.






















