Redactia.ro
Home » Știri » Un băiețel român a fost înjunghiat mortal de o femeie, în Anglia. Tragedia s-a produs sub privirile îngrozite ale mamei

Un băiețel român a fost înjunghiat mortal de o femeie, în Anglia. Tragedia s-a produs sub privirile îngrozite ale mamei

GALERIE FOTO (5) Un băiețel român a fost înjunghiat mortal de o femeie, în Anglia

Caz șocant în Anglia! Un băiețel de cinci ani, român, a fost înjunghiat mortal de o femeie. Vecinii au auzit urletele de groază ale mamei care striga după ajutor și au apelat serviciul de urgență. Din păcate, medicii ajunși la fața locului nu au mai putut face nimic pentru Dacid-Mario.

Un băiețel român a fost înjunghiat mortal de o femeie, în Anglia. Tragedia s-a produs sub privirile îngrozitoare ale mamei

Tragedie cumplită în Earlsdon, Coventry. David-Mario, un băiețel român de numai cinci ani, a fost înjunghiat mortal de o femeie, sub privirile îngrozite ale mamei. Femeia a încercat din răsputeri să-și ajute fiul și a țipat după ajutor, însă în zadar. Atacatoarea și-a dus planul la bun sfârșit.

Martorii au povestit că au auzit-o pe mama băiețelului urlând după copilul ei, în timp ce alerga la o societate cooperativă pentru ajutor. Polițiștii ajunși la fața locului l-au găsit pe David-Mario cu răni grave, în casă.

În ciuda eforturilor medicilor ajunși la fața locului, Mario nu a mai putut fi salvat. Agresoarea, o femeie în vârstă de 49 de ani a fost reținută sub suspiciunea de crimă. „Am auzit o mulţime de ţipete şi urlete, femeia spunea că băiatul ei a fost luat. Spunea «copilaşul meu, copilaşul meu» în mod repetat, urlând «chemaţi poliţia!» Era într-o mare suferinţă, aşa cum vă puteţi imagina. A fost un coşmar. Nu știm dacă băiatul a fost smuls din casă sau găsit în casă. Încă e destul de confuză situaţia, dar mulți oameni spun că a fost înjunghiat, ceea ce este pur şi simplu oribil. Poliţia a închis magazinul acela, deci sigur s-a întâmplat ceva acolo. E complet sfâşietor. Mi s-a spus că erau o familie străină, dar nu ştiu de unde. Poliţia a întins un cordon şi mai mare în această dimineaţă, ne-a bătut poliţia la uşi, a fost o nebunie”, a povestit un vecin.ââ

Autoritățile locale au declarat că agresoarea era cunoscută de familia băiatului. Școala unde Mario învăța a fost anunțată de tragedie, iar profesorii și colegii lui sunt oripilați de întreaga drama.

Părinții băiețelului sunt devastați

Autoritățile din Anglia încearcă să le ofere suport moral părinților lui David. Cristina și Dorel sunt stabiliți în Anglia de câțiva ani, iar acum trăiesc drama vieții lor. Cei doi părinți l-au descris pe fiul lor ca fiind cel mai frumos băiat din lume. În acest moment, agresoarea se află în custodia poliției și urmează să se ancheteze circumstanțele în care s-a produs tragedia.

„Zâmbea mereu de când se trezea și până când se culca. Avea atât de multă energie. Îi plăcea să danseze și să cânte. El este toată inima noastră, toată dragostea noastră și este totul pentru noi doi”, au transmis părinții lui Mario, potrivit BBC.

De asemenea, apropiații familiei sunt șocați de întreaga situație. Aceștia îl descriu pe Mario ca fiind un copil inteligent și cuminte.

Mario era un băiat foarte fericit. Cel mai fericit copil pe care l-am văzut vreodată. Nu făcea probleme niciodată. Era un băiat tare bun. Îi plăcea să meargă la școală, să învețe, să se dezvolte și să vorbească despre colegii de la școală. Era un copil minunat. Părinții sunt devastați”, a spus un membru al familiei.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: