Redactia.ro
Home » Știri » Un bărbat din Italia a ajuns la spital dupa ce a văzut factura la curent. Avea de plată 83.000 de euro!

Un bărbat din Italia a ajuns la spital dupa ce a văzut factura la curent. Avea de plată 83.000 de euro!

GALERIE FOTO (2) factura

Un antreprenor din Italia a trăit șocul vieții sale când a văzut factura amețitoare de curent. Davide Bellitteri a avut nevoie de spitalizare pentru a-și reveni în simțiri.

Italianul, un proprietar al unui complex hotelier din Peninsulă, a primit o factură la electricitate de zece ori mai mare decât în mod normal. Când a văzut factura, Davide Bellitteri s-a simțit rău și a ajuns la urgențe, potrivit newsicilia.it.

Italianul a leșinat din cauza șocului

„Nu mai vedeam nimic. Nu mai trăisem niciodată un asemenea sentiment. Le mulțumesc medicilor de la spitalul Paolo Borsellino care m-au asistat și în special doctorului Schifano care m-a ținut sub observație timp de șase ore”, a spus acesta. Acesta susține că a primit factura record în valoare de 83.318,08 euro, pe care va trebui să o achite până pe 6 octombrie.

Acum, el se simte mai bine, dar factura tot va trebui să o plătească. Bellitteri l-a însărcinat pe avocatul său să verifice dacă factura conține vreo greșeală sau suma chiar trebuie plătită. „Nu poți să impui un astfel de cost, de la 1 octombrie vom închide. Iarna, cu încălzirea, ar fi nesustenabil pentru noi să continuăm. Pentru ce lucrăm? Vor fi luni foarte grele pentru toată lumea, antreprenori și angajați”, a mai declarat antreprenorul, potrivit căruia factura precedentă era de 8.800 de euro.

Rate la bancă pentru a plăti factura la curent, în România

Facturile la consumul de curent electric au ajuns la valori exorbitante și în țara noastră. O familie din județul Sibiu are de plată nu mai puțin de 33.000 de lei, pe care nu își permite să o achite, așa că se va împrumuta la bancă ca să o plătească.

Factura uriașă la curent a fost emisă de furnizorul de energie electrică în iulie, pentru o casă cu două etaje, și există și o explicație pentru valoarea extrem de mare. Este o regularizare pe trei ani, pentru că oamenii susțin că nimeni nu a mai venit să le citească contorul.

Ultima dată când s-a făcut citirea era luna mai 2019, iar de atunci nimeni nu a mai venit să verifice indexul, pe motiv că nu există cititori. Astfel, după mai bine de trei ani de la citirea ultimului index, familia s-a pomenit cu o factură colosală: 33.000 de lei rezultați în urma consumului de energie la tariful actual.

Cum să faci economie la energia electrică

Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energie Inteligentă, a oferit câteva sfaturi interesante despre eficiența energetică dar și câteva moduri prin care putem face economie la curent.

Acesta ne sfătuiește în primul rând că ne gândim la înlocuirea electrocasnicelor care consumă mai mult. „De exemplu, dacă propui să schimbi un frigider, o mașină de spălat, sistemul de aer condiționat, cu unele care consumă mai puțin, deja discutăm de câteva mii de euro. Ori probabilitatea ca o parte mare dintre români să aibă aceste câteva mii de euro este mică. De aceea nu mi se pare realist ca un scenariu de masă. Pentru anumite echipamente trebuie să chemi firme specializate pentru instalare care costă și ele”, spune Dumitru Chisăliță, potrivit Hotnews.

De asemenea, putem câștiga câțiva lei la factură dacă schimbăm becurile cu incandescență cu unele led. „Diferențele între becurile cu incandescență și cele led sunt de la marcă la marcă. Grosier, putem să vorbim pentru un bec cu incandescență de 60W și unul cu LED de 20W. Dacă considerăm că funcționează în medie trei ore pe zi și 30 de zile pe lună, înseamnă 3,6 kWh/lună, la un preț de 0,8 lei/kWh înseamnă 2,88 lei/lună mai puțin la factură”, a adăugat specialistul.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: