Redactia.ro

Un copil din Botoșani a fost adus înapoi la orfelinat, la 6 luni de la adopție

Un copil din Botoșani a fost adus înapoi la orfelinat, la 6 luni de la adopție

Un copil din Botoșani a fost adus înapoi la orfelinat după 6 luni de la adopție. Povestea impresionanta a copilului de doar câțiva anișori care a sperat ca și-a găsit un adăpost călduros.

Doi români din Botoșani au încercat ani la rând să facă un copil. Din păcate, nu au reușit așa că au ajuns la concluzia că vor adopta. El, profesor universitar. Ea, medic. Apariția unui copil în viața unui cuplu, fie el adoptat sau nu, poate schimba radical stările părinților, dar și relația dintre aceștia. Părinții susțineau că își doreau foarte tare să-l adopte pe micuț. Astfel, au început procedurile. După depunderea dosarului și vizitele care trebuiau făcute, l-au ales pe el.

Citește și: A adunat comorile din tomberoane timp de 34 de ani. Uite ce avere a strâns

El i-a ales pe ei. Iar la scurt timp au devenit o familie cu acte în regulă. Însă, lucrurile nu au decurs așa cum se așteptau proaspeții părinți. Schimbarea priorităților nu a fost deloc ușoară pentru ei. La șase luni de la adopție, cuplul a luat o decizie radicală. O decizie care a șocat pe toată lumea. Credem noi, că și ei s-au șocat pe ei puțin.

Au renunțat la copil după șase luni de la adopție

Pe motiv că nu s-au putut acomoda cu viața de părinte, cei doi s-au prezentat la Directia pentru Protectia Copilului. Acolo și-au ținut pledoaria conform căcora doreau să renunțe la micuț. Sufletul acesta nevinovat s-a întors în centrul de unde a plecat, nu pentru a vizita oamenii de acolo, ci pentru a mai locui încă o perioadă.