Redactia.ro
Home » Știri » Un elev din Bihor a fost notat cu 2,80 la Evaluarea Națională și a luat 8,70 după contestație. Cum a reacționat ministrul Educației: „Mai grave mi se par…”

Un elev din Bihor a fost notat cu 2,80 la Evaluarea Națională și a luat 8,70 după contestație. Cum a reacționat ministrul Educației: „Mai grave mi se par…”

Anul acesta, după susținerea Evaluării Naționale, un elev din Bihor a fost notat cu nota 2,80, ca după contestație să primească nota 8,70. Aceasta este cea mai mare diferenţă de notă rezultată în urma contestaţiilor de anul acesta, de  5,9 puncte. Iată cum a reacționat ministrul Educației!

Cum a reacționat ministrul Educației

Ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu a explicat această gafă de notare din cadrul Evaluării Naționale ca fiind vorba despre o eroare materială, fiind o greşeală de transcriere a notei de pe borderou:

„Am avut 17 lucrări (…) care au avut note modificate cu diferenţă mai mare de două puncte. Este vorba de 16 lucrări la limba română şi o lucrare la matematică. Judeţele în care s-au înregistrat aceste diferenţe flagrante, îndrăznesc să spun, au fost următoarele: Constanţa, Dâmboviţa şi Bacău, câte trei note schimbate la o diferenţă mai mare de două puncte, Buzău – două note schimbate, apoi avem Cluj, Călăraşi, Covasna, Gorj, Suceava, Vâlcea cu câte o singură notă schimbată la diferenţă mai mare de două puncte. Sunt şi situaţii de genul celor ale elevului din Bihor cu diferenţă de 5,9 puncte. Aceasta a fost cea mai mare diferenţă – de la 2,80 la 8,70. Greşeala a fost la nivelul transcrierii notei”, a afirmat Cîmpeanu.

Ministrului Educației: „Am avut şi o diferenţă de 3,75 puncte…”

Acesta a explicat importanța implementării evaluării digitalizate, în acest mod profesorii vor putea completa direct în fişierul informatic notele acordate:

„Am avut şi o diferenţă de 3,75 puncte în judeţul Prahova. A fost corectată în Buzău acea lucrare, tot la Limba şi Literatura Română. Aceste lucruri au putut să fie corectate, dar pentru a nu mai apărea astfel de situaţii este nevoie de generalizarea evaluării digitalizate. (…) Sigur că în momentul în care te pui în postura elevului care ştie că a făcut de 8,70 şi îşi vede rezultatul de 2,80 este dramatic. De aceea suntem datori să facem tot posibilul să facem tot ce este posibil să evităm astfel de situaţii”, a adăugat ministrul.

Ministrului Educației: „Mai grave mi se par….”

Ministrul Educației a fost întrebat ce riscă profesorii sau secretarii care au luat parte șa transcrierea notei greşite, ministrul a spus că cel puţin la fel de grave sunt și erorile ce țin de evaluare.

„Mai grave mi se par acele erori în evaluare sau cel puţin la fel de grave. Şi mai grave sunt erorile în evaluare atunci când vorbim despre subiecte tip grilă. Acolo este inadmisibilă orice diferenţă. Cei care au demonstrat anul trecut ca au greşit în acest fel nu au mai făcut parte din lista evaluatorilor din acest an. Până la sancţiuni trebuie să formăm profesorii evaluatori şi mă bucur să constat că există o dorinţă foarte mare din partea cadrelor didactice pentru a se înscrie la cursurile pentru formare evaluatori”, a adăugat ministrul.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: