Redactia.ro
Home » Știri » Un lanț de magazine, amendat pentru o zacuscă „exact cum o făceau bunicii”. Ce nereguli au existat

Un lanț de magazine, amendat pentru o zacuscă „exact cum o făceau bunicii”. Ce nereguli au existat

Lanțul de magazine Mega Image a fost amendat pentru că a pus la vânzare două tipuri de zacuscă, fabricate „exact cum o făceau bunicii”. Prin prezentările făcute produselor, consumatorii erau induși în eroare, potrivit senținței date de Judecătoria Giurgiu.

 

Lanț de magazine, amendat pentru zacuscă

Mega Image a fost amendat cu 7.000 de lei pentru punerea la vânzarea a două tipuri de zacuscă care „au înscrisuri ce pot induce în eroare consumatorul ca fiind produse tradiţionale, deşi acestea sunt fabricate industrial (aşa cum reiese din declaraţiile de conformitate a produselor preparate, anexate)”, conform amendei primite din partea Protecției Consumatorului. Printr-un proces decscis la Judecătoria Giurgiu, Mega Image a contestat amenda primită.

Protecția Consumatorului a amendat Mega Image pentru două tipuri de zacuscă, o zacuscă „ţărănească”  (produs fabricat după o reţetă din casa ţăranilor, reţetă tradiţională), gustoasă şi săţioasă, cu drag din natură, din legume proaspete, selecţionate cu multă grijă” și pentru o ,,zacuscă moldovenească cu ghebe”. Protecția Consumatorului a descoperit că ,,,zacusca moldovenească cu ghebe”, pe eticheta căreia era specificat că este „moldovenească dintr-o zonă tradiţională”, are „ardei capia copţi la soba de lemne…” şi este fiartă „minim 8 ore pe sobă ţărănească cu lemne”, este, de fapt, făcută industrial.
Lanțul de magazine a fost amendat pentru că inducea oamenii în eroare prin asocierea cu imaginea mâncărurilor tradiționale, pentru a cumpăra produsele.

Ce explicații a dat lanțul de magazine

În procesul de la Judecătoria Giurgiu, Mega Image a arătat că agentul constatator a considerat în mod eronat faptul că folosirea termenului „ţărănesc” echivalează cu folosirea termenului „tradiţional”. În realitate, aceștia semnifică lucruri total diferite. Reprezentanții Mega Image au explicat modul în care s-a produs greșeala.

Folosirea sintagmei „ţărănească” face referire la modul în care sunt tăiate legumele şi la mărimea acestora”, au explicat reprezentanții lanțului de magazine, în cadrul procesului.

În ceea ce privește „zacusca moldovenească cu ghebe”, reprezentanții lanțului de magazine au arătat că agentul constatator a adăugat în descrierea acestei fapte contravenționale expresii şi cuvinte care nu apar pe ambalajul produsului, una dintre acestea fiind expresia „moldovenească dintr-o zonă tradiţională”.

Amenda a fost înjumătățită

Judecătoria Giurgiu a decis ca amenda aplicată de Protecția Consumatorului să fie înjumătățită. Astfel, în cazul primului tip de zacuscă, produsul ,,Zacuscă ţărănească Râureni” nu este vorba de o etichetă înşelătoare.

Instanţa constată că, deşi eticheta acestuia conţine sintagmele „ţărănească” şi „cu drag din natură”, totuşi apreciază că nu s-a urmărit inducerea în eroare a consumatorului, ori că aceste sintagme sunt apte să atingă această finalitate”, scrie în sentința Judecătoriei Giurgiu. Însă, sentința nu este definitivă, fiind atacată cu apel la Tribunalul Giurgiu.

Judecătorul a mai arătat în cadrul procesului că folosirea expresiei „zacuscă ţărănească” „este menită în principal să descrie modalitatea de preparare a produsului, folosind o reţetă ţărănească, dar implementată la nivel industrial, şi nu în mod necesar să acrediteze ideea că produsul este unul artizanal, deşi este produs şi ambalat în masă, la nivel industrial”.

Astfel, instanța va înlătura sancțiunea contravențională și măsura complementară aferentă, deoarece , pentru acest produs, ,,fapta contravenţională reţinută nu există”, se mai arată în sentinţa Judecătoriei Giurgiu.

Pe de altă parte, în privința produsului ,,zacuscă moldovenească cu ghebe”, judecătorul a considerat că eticheta este una înșelătoare.

Instanţa constată faptul că pe ambalajul acestui produs se află inserată următoarea descriere: «(…) făcută cu cele mai bune ingrediente, în zacuscă se pun ardei capia copţi la sobă de lemne şi se amestecă cu ciuperci, ceapă, ulei, sare şi piper, după care se fierbe totul minim 8 ore pe sobă ţărănească cu lemne». Se poate constata că descrierea acestui produs nu se limitează numai la prezentarea reţetei urmate pentru a-l produce, ci creează imaginea unui produs artizanal, creat în gospodărie, după metode tradiţionale”, a mai precizat Judecătoria Giurgiu.

Judecătorul a menținut amenda pentru al doilea tip de zacuscă care prin expresiile folosite „ardei capia copţi la sobă de lemne” şi „se fierbe totul minim 8 ore pe sobă ţărănească cu lemne”, dorește să transmită căldura pe care o are mâncarea țărănească în comparație cu mâncarea rece și impersonală a ,,unei fabrici mânate de un proces industrial automatizat, concentrat în principal pe cantitate, şi în secundar pe calitate”. 

Din acest motiv, amenda pe care lanțul de magazine a primit-o  a fost redusă de la suma de 7.000 de lei la cea de 3.500 de lei. Sentința Judecătoriei Giurgiu a fost atacată cu apel, care se judecă la Tribunalul Giurgiu.

 

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: