Redactia.ro

Un nou ciclon lovește România. ANM anunță ploi, vânt puternic și ninsori la munte în aproape toată țara

ciclon

Un nou ciclon lovește România. Vremea se schimbă brusc la început de aprilie, iar meteorologii anunță un nou episod de instabilitate atmosferică în aproape toată țara. Potrivit Administrația Națională de Meteorologie, în intervalul 2 aprilie, ora 06:00 – 4 aprilie, ora 18:00, sunt așteptate ploi, intensificări ale vântului și, la altitudini mari, ninsori.

Un nou ciclon lovește România

Începând de joi dimineață, vremea devine instabilă în cea mai mare parte a țării. Ploile vor avea caracter de aversă și vor fi moderate cantitativ, iar în unele zone vor fi însoțite de descărcări electrice și grindină.

Cantitățile de apă estimate pot ajunge la 20–25 l/mp, iar izolat chiar la 50–70 l/mp. Vântul va sufla cu intensificări în mai multe etape:

  • joi, în sud și sud-est
  • vineri, în vest
  • de vineri noapte până sâmbătă, în est

Vitezele vor ajunge la 40–50 km/h, iar în zonele montane rafalele pot atinge 70–80 km/h.

Ninsori și strat de zăpadă la munte

La altitudini de peste 1800 de metri, în special în Carpații Meridionali și ulterior în Carpații Orientali, precipitațiile se vor transforma în ninsoare. Se va depune un strat nou de zăpadă, estimat la 10–20 cm.

Aceste condiții pot afecta circulația în zonele montane și activitățile turistice.

Temporar vor fi intensificări ale vântului, joi (02 aprilie) în sudul și sud-estul țării și izolat în rest, vineri în zonele vestice, iar de vineri noapte până sâmbătă seara în regiunile estice, cu viteze în general de 40…50 km/h. La munte vor fi rafale de 70…80 km/h. Începând din dimineața zilei de joi, vor fi ploi moderate cantitativ în cea mai mare parte a țării. Ploile vor avea și caracter de aversă, iar vineri și sâmbătă vor fi însoțite izolat de descărcări electrice și vor fi condiții de grindină. Până la sfârșitul intervalului se vor acumula cantități de apă de 20…25 l/mp și izolat de 50…70 l/mp. În Carpații Meridionali, iar din noaptea de vineri spre sâmbătă și în Carpații Orientali, la peste 1800 m altitudine, temporar va ninge și se va depune strat de zăpadă cu grosimi în medie de 10…20 cm”, a transmis ANM.

Joi, cerul va fi închis, iar ploile vor fi mai consistente, cu acumulări de 10–15 l/mp. Vântul va avea intensificări, iar temperaturile vor scădea, cu maxime de 11–12 grade. Vineri, vremea rămâne instabilă, cu ploi de scurtă durată. Temperaturile cresc ușor, ajungând în jurul valorii de 15 grade, iar minimele vor fi de 6–8 grade.

Sâmbătă, sunt așteptate averse, posibil însoțite de fenomene electrice. Valorile termice se mențin apropiate, cu maxime de 15–16 grade. În paralel, Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis o atenționare privind posibile creșteri de debite și niveluri pe unele râuri.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: