Sindicatele din educație au lansat o procedură de referendum prin care profesorii sunt chemați să decidă dacă susțin sau nu boicotarea deschiderii noului an școlar, programat pe 8 septembrie 2025. Măsura este motivată de nemulțumirile legate de așa-numita „Lege Bolojan”, considerată de cadrele didactice una cu efecte negative asupra calității educației.
Profesorii, chemați la vot
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația „Spiru Haret” au inițiat acest referendum, care presupune refuzul cadrelor didactice de a participa la evenimentele și activitățile programate în prima zi de școală.
Printre principalele nemulțumiri se numără:
-
creșterea normei didactice cu 2–4 ore;
-
reducerea tarifului pentru plata cu ora;
-
comasarea a peste 500 de unități de învățământ;
-
creșterea numărului de elevi dintr-o clasă;
-
majorarea obligațiilor pentru directori și inspectori.
Sindicatele susțin că aceste schimbări vor afecta stabilitatea locurilor de muncă și calitatea actului educațional, motiv pentru care cer abrogarea lor. Protestele din educație, începute în urmă cu o lună, continuă zilnic în fața Ministerului Educației, câte două ore în prima parte a zilei.
Voci din rândul profesorilor
Nu toți profesorii sunt de acord cu această formă de protest. Mulți dascăli afirmă că elevii nu ar trebui să fie victimele unui conflict sindical și au anunțat că se vor prezenta în clase pe 8 septembrie.
Profesoara Simona Căpriță a declarat pentru Educație Privată:
„În data de 8 septembrie (sau începând cu 8 septembrie) nu voi participa la grevă deoarece am o datorie morală și profesională față de elevi și părinți”.
Aceasta a mai adăugat că nu are încredere în liderii de sindicat:
„Nu am încredere în conducerile sindicatelor, cu aceiași oameni de 30 de ani, care au demonstrat, de prea multe ori, lipsa unei viziuni pentru reformarea educației și sprijinirea reală a cadrelor didactice. Consider că mai mult sunt implicați în jocuri politice, decât în rezolvarea problemelor. Această poziție nu înseamnă că sunt mulțumită de deciziile luate în învățământ (fără a respecta minime criterii psiho-pedagogice și uniform, fără a se ține cont de anumite particularități) sau că nu recunosc problemele existente”, a mărturisit profesoara.
Calendarul anului școlar 2025–2026
Noul an școlar va începe pe 8 septembrie 2025 și va avea o durată de 36 de săptămâni. Structura este următoarea:
-
Modulul 1: 8 septembrie – 24 octombrie 2025
-
Vacanța de toamnă: 25 octombrie – 2 noiembrie 2025
-
Modulul 2: 3 noiembrie – 19 decembrie 2025
-
Vacanța de iarnă: 20 decembrie 2025 – 7 ianuarie 2026
-
Modulul 3: 8 ianuarie – 6, 13 sau 20 februarie 2026 (în funcție de decizia inspectoratelor)
-
Vacanța de schi (mobilă): o săptămână între 9 februarie și 1 martie 2026
-
Modulul 4: 16 februarie/23 februarie/2 martie – 3 aprilie 2026
-
Vacanța de primăvară/Paște: 4 aprilie – 14 aprilie 2026
-
Modulul 5: 15 aprilie – 19 iunie 2026
-
Vacanța de vară: 20 iunie – 6 septembrie 2026
Astfel, începutul școlii rămâne sub semnul incertitudinii, în funcție de rezultatul referendumului sindical.
Sursa foto: Arhivă