Redactia.ro

Vești bune pentru pensionari în prag de iarnă. Cine poate beneficia de tichete sociale din partea primăriei?

tichete

Pensionarii și persoanele cu venituri mici din orașul Năvodari, județul Constanța, vor primi și în acest an tichete sociale de Crăciun. Primăria a anunțat că sprijinul financiar este de 125 de lei pentru fiecare beneficiar și poate fi solicitat în perioada 20 octombrie – 28 noiembrie 2025.

Cererile se depun la Cantina de Ajutor Social din strada Sănătății nr. 2, iar distribuirea tichetelor se va face între 15 și 19 decembrie 2025, prin intermediul serviciilor poștale.

Cine poate primi tichetele sociale de Crăciun

Primăria Năvodari a stabilit categoriile de persoane eligibile pentru tichetele sociale din acest an:

  • beneficiarii venitului minim de incluziune, conform Legii nr. 196/2016 – 125 lei/persoană;

  • persoanele cu handicap grav sau accentuat – 125 lei/persoană;

  • pensionarii cu venituri nete lunare mai mici sau egale cu 1.450 lei, după cum urmează:

    • venit net până la 1.281 lei – 125 lei/persoană;

    • venit net între 1.282 lei și 1.450 lei – 75 lei/persoană;

  • persoanele cu vârsta peste 60 de ani, fără venituri – 125 lei/persoană.

Formularul de cerere poate fi ridicat de la sediul Direcției de Asistență Socială Năvodari sau descărcat online de pe site-ul instituției.

Cererile pot fi depuse personal, însoțite de documentele justificative (act de identitate în original și copie, cupon de pensie sau certificat de handicap, după caz), conform următorului program:

  • Luni, Marți, Miercuri, Vineri: 08:30 – 12:00

  • Joi: 13:00 – 17:00

Pentru informații suplimentare, cetățenii pot contacta Direcția Asistență Socială Năvodari la numărul 0756 055 582 sau la adresa de e-mail asistentasociala@primaria-navodari.ro.

Tichete sociale și la nivel național, prin Programul „Sprijin pentru România”

Ministerul Muncii a confirmat că persoanele defavorizate vor beneficia în continuare de tichete sociale în valoare de 250 de lei, destinate achiziției de alimente sau mese calde. Acestea vor fi acordate în două tranșe a câte 125 de lei fiecare, până la finalul anului.

Pentru 2025, numărul total de beneficiari este estimat la 1,35 milioane de persoane, iar efortul bugetar alocat se ridică la 372 de milioane de lei. Finanțarea provine din bugetul de stat și din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Incluziune și Demnitate Socială.

În cadrul programului derulat de Guvern, pot primi tichete sociale:

  • pensionarii cu vârsta de peste 65 de ani care primesc indemnizația socială minimă;

  • persoanele cu handicap grav, accentuat sau mediu, cu venituri lunare de maximum 2.000 de lei;

  • familiile și persoanele singure care beneficiază de venitul minim de incluziune (313 lei/membru de familie, respectiv 456 lei pentru persoanele singure peste 65 de ani).

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: