După multe zile de coșmar pentru membrii unei familii din satul Focseasca, veștile bune nu au întârziat să apară. Familia, greu încercată de incendiul care a cuprins camera în care se aflau trei copii, are speranța că toul va fi bine. Andrei Rusu a răspuns la tratamentul administrat de medici, iar de câteva zile și febra i-a scăzut. Bărbatul este conectat la aparate, în continuare, însă evoluția stării sale de sănătate se îmbunătățește.
Vești bune pentru băiețelul lui Andrei
Victimă a incendiului, băiețelul de 6 ani a fost internat la Spitalul „Sf. Maria” din Iași. Deși a fost internat în stare foarte gravă, copilul a fost tratat cu atâta grijă, încât starea sa de sănătate se ameliora de la o zi la alta. După 13 zile de spitalizare, în cele din urmă micuțul a fost externat.
„Vă informăm că după 13 zile de la internare, unul dintre pacienții victime ale cumplitului incendiu de la Vaslui a fost externat. A fost internat cu diagnosticele de Arsură căi aeriene superioare și inferioare. Arsura prin flacăra 11% suprafață corporală. De o gravitate foarte mare au fost arsurile pulmonare, care, în oricare centru de arși din lume pot avea un potențial letal. La internare ne-am asumat tratamentul acestui copil, anunțând în același timp Centrul Operațional al Situațiilor de Urgență precum și Centrul de arși pentru copii superior la nivel național din cadrul Spitalului Grigore Alexandrescu din București, coordonat de domnul profesor Dan Enescu despre posibila necesitate de transfer în urgență a copilului la București.”, a spus Sionia Susanu, coordonatorul Unității Funcționale de Arși a Spitalului de Urgență pentru Copii „Sf. Maria”, Iași
Mai mult, medicii au făcut adevărate minuni în tratarea micuțului de 6 ani.
„În tratamentul leziunilor pulmonare severe ale acestui copil s-au reunit eforturile medicilor anesteziști din spitalul nostru, a colegilor de la chirurgie toracică și pneumologie de adulți precum și a colegilor mei chirurgi plasticieni. Împreună cu domnul profesor Enescu am putut lua cele mai bune decizii de tratament, astfel încât, astăzi, copilul poate părăsi spitalul în condiții de siguranță absolută! Le mulțumesc tuturor celor care cu devotament și profesionalism au redat șansa la viață acestui copil de numai 6 ani!”, a transmis dr. Sidonia Susanu, coordonatorul Unității Functionale de Arsi a Spitalului de Urgentã pentru Copii „Sf Maria” Iasi.
Andrei Rusu a trecut prin trei intervenții chirurgicale în spitalul de arși din Offenbach, Germania
În doar câteva zile, Andrei Rusu a fost supus deja la trei intervenții chirurgicale. Acesta a fost transferat în urmă cu 9 zile la spitalul de mari arși din Offenbach, Germania, într-o stare extrem de gravă. Bărbatul este conectat, încă, la aparate, însă speranță există, pentru că, de curând, starea de sănătate i s-a mai îmbunătățit. Și familia acestuia este la curent cu evoluția pacientului. Din două în două zile, un reprezentant al Departamentului pentru Situatii de Urgență, ține legătura cu rudele lui Andrei.
„Am aflat că a răspuns bine la tratamentul administrat de medici, iar temperatura i-a scăzut. Din păcate, încă e ventilat mecanic. Domnul care ne dă informații de acolo ne-a mai spus că Andrei a suferit trei operații, la mâini și la picioare, noi sperăm să se facã bine și să se întoarcă acasă”, a declarat sora lui Andrei Rusu.
Veștile nu sunt tocmai bune, însă, pentru cel de-al treilea copil. Băiețelul, în vârstă de 10 ani, a suferit arsuri în incendiu și este în continuare internat la Spitalul „Sf. Maria”. Acesta are arsuri pe mai bine de jumătate din suprafața corporală, iar azi va fi operat din nou. Din fericire, rănile nu-i pun viața în pericol.
Tatăl erou și-a scos copiii din flăcări
La începutul acestei luni, o locuință din satul Focseasca a a luat foc după ce jarul din sobă a căzut pe linoleum. În acel moment, în casă se aflau trei copii, o fetiță și doi băieți de 6, respectiv 10 ani. Când au văzut flăcările, părinții micuților au alarmat vecinii, apoi tatăl a intrat în casă și a reușit să salveze fetița și băiatul de 6 ani. Al treilea copil a fost salvat de un vecin.
După ce si-a scos copiii din flăcări, starea de sănătate a bărbatului s-a agravat din ce în ce mai tare, medicii vasluieni fiind nevoiți să-l intubeze și să îl conecteze la aparate. Timp de trei zile, acesta a stat internat în secția Anestezie Terapie Intensivă a Spitalului Județean Vaslui. În cea de-a patra zi, acest caz depășise până și posibilitățile terapeutice ale unității din Iași, așadar, Andrei Rusu a fost transferat la o clinică din Germania, specializată pe astfel de cazuri. Din nefericire, fetița acestuia a decedat chiar în noaptea în care a avut loc incendiul, la Spitalul Județean de Urgență Vaslui.