Redactia.ro
Home » Monden » Victor Rebengiuc, mesaj răscolitor după moartea lui Mitică Popescu: „Din generația mea nu a mai rămas nimeni, eu sunt ultimul”

Victor Rebengiuc, mesaj răscolitor după moartea lui Mitică Popescu: „Din generația mea nu a mai rămas nimeni, eu sunt ultimul”

Victor Rebengiuc a transmis un mesaj răscolitor după moartea lui Mitică Popescu. Iată ce a declarat actorul!

Victor Rebengiuc, mesaj răscolitor după moartea lui Mitică Popescu

Victor Rebengiuc, în vârstă de 89 de ani, susține că el este ultimul din generația sa, odată cu moartea lui Mitică Popescu și că în curând va veni și rândul său:

„Am primit vestea tristă. A jucat împreună. Am avut două scene în Moromeții. Nu am fost prieteni, nu am fost apropiați, am fost colegi. Nu am păstrat legătura, dar am apreciat talentul său. Era un actor talentat, avea farmec. Avea haz de foarte multe ori și îmi plăcea de el ca actor. În curând, o să vină și rândul meu. Din generația mea nu a mai rămas nimeni. Eu sunt ultimul. Și așa c-o aștept…”, a declarat actorul Victor Rebengiuc, pentru viva.ro. 

Marele actor, Victor Rebengiuc și-a anunțat retragerea

De peste șase decenii, marele actor, Victor Rebengiuc ne-a încântat cu prestațiile sale, fapt pentru care a primit numeroase distincții, printre care și Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de cavaler, dar şi decoraţia „Nihil Sine Deo” din partea regelui Mihai I.

„Am 89 de ani, în curând o să am peste câteva luni 90, nu mai merge! Trupul meu nu-mi mai permite, sănătatea mea e în mare suferinţă, e greu. M-am luptat foarte tare în repetiţiile astea ca să pot juca rolul ăsta. Sper să-l pot juca şi în faţa publicului de câte ori voi putea, dar nu mai vreau să mai antamez un alt rol. Gata! E ultimul rol pe care-l joc!”, a declarat Victor Rebengiuc, potrivit Adevarul.ro.

Astfel, ultimul spectacol în care a fost văzut a avut loc pe scena teatrului Bulandra din Capitală, în piesa de teatru „Tatăl”, de Florian Zeller.

Mitică Popescu a murit la 86 de ani

Actorul Mitică Popescu a murit, marți, la vârsta de 86 de ani. Marele actor era internat la Spitalul Universitar de Urgență Elias din București, încă din data de 29 decembrie. 

Reprezentanții Spitalului Elias din Capitală au confirmat decesul acestuia. 

Mitică Popescu, actorul care și-a dedicat întreaga viață scenei și filmului românesc, suferea de multiple comorbidități, probleme cardiace grave, iar în ultima perioadă nu se simțea deloc bine.

Mitică Popescu se lupta cu frigul înainte de internare

Mitică Popescu a fost unul dintre marii actori ai României. Acesta a dus o viață decentă după ce s-a retras din lumea teatrului.  În urmă cu mulți ani, actorul a continuat să lucreze la TVR, pentru emisiunea „D’ale lui Mitică”, dar cu toate acestea arta nu este prețuită la adevărata sa valoare, iar marele actor s-a confruntat cu probleme financiare care l-au măcinat.

Cu puțin timp înainte de internare, actorul susținea clar și răspicat că preferă să mai pună o haină pentru a face economie la facturi, deoarece are o sobă din teracotă pe gaze și se teme de facturile uriașe:

„Deocamdată, nu știu cât o să plătesc, aștept factura. Ca să mă mai încălzesc, mai pun pe mine o vestuță, un pulover, o geacă. Noroc că eu sunt și un pic călit, căci am muncit în viață și în frig”, a declarat Mitică Popescu.

Din ce pensie trăia Mitică Popescu

Actorul avea o pensie de 2000 de lei, dar era insuficientă, mărturisea într-un interviu Mitică Popescu:

„Am muncit 50 de ani, dar pensia de la stat e foarte mica și nu-mi ajunge oricât as trage eu de ea. Noroc că nu mai sunt tânăr și nu mai trebuie să-mi cumpăr haine ca în trecut. Am învățat să îmi drămuiesc banii cu atentie, să acopar cheltuielile casei și să le reduc. Multe învață omul în viață, ce să-i faci! Noroc că am colaborarea asta cu TVR-ul (n.r. se referea la emisiunea ”D-ale lui Mitică”)”, declara maestrul Mitică Popescu pentru WOWbiz.ro, în urmă cu câțiva ani.

Sursa foto: puterea.ro

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: