Vila din Singur acasă, vândută chiar în ziua Crăciun! Faimoasa casă din Illinos a fost achiziționată pe 25 decembrie. Cât a costat casa impresionantă de 830 de metri pătrați?
Cu cât s-a vândut vila din Singur acasă?
Celebra casă din Illinos, care a fost în centrul atenției în filmul „Home Alone” („Singur acasă”), are un nou proprietar. Vila impresionantă, construită în 1921, are 5 dormitoare, 6 băi, jacuzzi, o sală de cinema privată dar și un bar.
Macaulay Culkin a recunoscut că s-a gândit să cumpere casa atunci când aceasta a fost scoasă la vânzare la începutul lui 2024. „M-am gândit o clipă să o cumpăr, doar pentru amuzament (…) Am copii. Sunt un om ocupat”, a declarat Macaulay Culkin, actorul care l-a interpretat pe celebrul personaj Kevin McCallister.
Suma este una uriașă
Proprietatea a fost scoasă la vânzare în luna mai a acestui an cu suma de 5,25 milioane de dolari, dar în urma negocierilor, vila a fost dată cu 5 milioane de dolari. Agenția Coldwell Baker Realty a anunțat că imobilul s-a vândut chiar în prima zi de Crăciun.
Casa este uriașă și este potrivită pentru o familie numeroasă. Are o suprafață de 836 de metri pătrați și dispune de cinci dormitoare, șase băi, două spălătorii, patru șeminee, un bar, jacuzzi, un teren de sport acoperit și o sală de cinema.
„Suntem încântaţi de modul în care această casă a captat atenţia şi inimile tuturor datorită locului său bine meritat în istoria cinematografică şi amintirilor de vacanţă atemporale pe care le evocă”, au declarat Dawn McKenna şi Katie Moor, agenţi de vânzare.
Fenomenul „Singur acasă”
„Singur Acasă” este un film american de comedie lansat în 1990, regizat de Chris Columbus și scris de John Hughes. Este unul dintre cele mai populare filme de Crăciun din toate timpurile și a devenit un clasic apreciat de generații.
Kevin McCallister (interpretat de Macaulay Culkin) este un băiețel de 8 ani care locuiește cu familia sa numeroasă în Chicago. În timpul pregătirilor pentru o vacanță în Franța, familia îl ignoră pe Kevin și îl ceartă, ceea ce îl face să-și dorească să fie singur. Din greșeală, familia pleacă fără el, iar Kevin rămâne acasă singur.
În timp ce încearcă să se bucure de libertate, doi hoți, Harry (Joe Pesci) și Marv (Daniel Stern), plănuiesc să jefuiască casa. Kevin se dovedește a fi extrem de ingenios și le pregătește o serie de capcane hilare care îi pun pe fugă. „Home Alone” a fost un mare succes, încasând peste 470 de milioane de dolari la nivel mondial, devenind cel mai profitabil film de comedie pentru mulți ani.
Sursa foto: captură video