Cristina Cohuț
Un incident tragic a zguduit comunitatea ieșeană în dimineața zilei de 5 ianuarie 2025. Vlad Mardare, un jurist în vârstă de 41 de ani, a fost găsit fără viață în locuința sa. Poliția a fost alertată de urgență și, conform primelor cercetări, a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
O viață marcată de suferință
Vlad Mardare a avut o existență marcată de probleme personale și medicale. În urmă cu doi ani, el a supraviețuit unei tentative de suicid, după ce a căzut de la etajul patru. Incidentul l-a lăsat imobilizat într-un scaun cu rotile și cu multiple complicații medicale severe.
În ciuda eforturilor depuse pentru recuperare, viața personală a lui Vlad a rămas tulburată. Conflictul cu familia sa, mai ales cu părinții săi, a devenit o povară tot mai mare. Tensiunile au culminat recent cu o cerere de evacuare a lui Vlad din locuința familială, formulată de tatăl său.
Dependențele și depresia
Lupta lui Vlad cu dependențele și depresia a fost de lungă durată. Alcoolul și medicamentele erau parte din viața lui, descrise de el însuși ca fiind un „remediu” pentru a supraviețui. De-a lungul anilor, Vlad a încercat diverse forme de tratament, inclusiv terapii și centre de detoxifiere, însă eforturile nu au dus la o vindecare completă.
Într-un mesaj postat pe Facebook pe 4 ianuarie 2025, cu o zi înainte de tragedie, Vlad Mardare a dezvăluit detalii tulburătoare despre viața sa. Scrisoarea sa, împărțită în secțiuni denumite „Prolog”, „Maturitatea” și „Epilog”, descrie lupta interioară, dificultățile relaționale și dezamăgirile cu care s-a confruntat.
Mesajul lui Vlad
„Am avut proasta inspiraţie de a spune adevărul brut idioţilor, insolenţilor, indolenţilor şi impostorilor. […] În ultimii ani l-am dat pe o bere în plus”, scrie Vlad în „Prologul” mesajului său.
El continuă să-și descrie viața marcată de alcool, conflicte familiale și dificultăți financiare. „Faptul că la 40 de ani încă mai stăteam cu părinţii nu m-a ajutat. […] Am ştiut că am o problemă mare cu alcoolul de prin facultate. Ca un personaj de Zola, m-am zbătut în mizerie.”
Vlad Mardare vorbește și despre copilăria sa, evocând momente traumatizante care l-au marcat profund: „Păcat că primul lucru care mi-l amintesc despre mama mea a fost cum mă lovea ca o nebună pentru că nu am mâncat un ou întreg […] Pe taică-meu l-am văzut prima dată când a fost aşezat într-un fotoliu de către doi colegi de «serviciu».”
În „Epilog”, Vlad descrie cum a supraviețuit tentativei de suicid din 2023, dar și dificultățile care au urmat: „Am rămas în scaun cu rotile, cu un tub de plastic insertat în penis. Cu astea m-am putut împăca. […] Maică-mea mi-a spus că nu o interesează dacă stau în picioare sau ba.”
Vlad Mardare se pregătea pentru o operație dificilă care i-ar fi putut oferi șansa de a merge din nou, însă tensiunile familiale și izolarea socială l-au copleșit. Cererea de evacuare din locuință, în mijlocul iernii, a contribuit, de asemenea, la agravarea stării sale emoționale.
În încheierea mesajului său, Vlad își exprimă dezamăgirea profundă, menționând: „Am luptat destul.”
„Moartea unui fost
Prolog
Am avut proasta inspiraţie de a spune adevărul brut idioţilor, insolenţilor, indolenţilor şi impostorilor. Chiar dacă eram legat sufleteşte de ei/ele şi nu purtam pică. Am avut norocul, şi o gură de bere în plus, să nu mă intereseze de opiniile lor. Vorba proverbului spaniol, care spune să îmbraci «adevărul în cămaşă albă», îmi căzuse de la inimă. În ultimii ani l-am dat pe o bere în plus.
Maturitatea
A fost tragică. Lucram sporadic şi alegeam numai joburi cu ştaif, indiferent de salariu. Trebuia să respect «familia bună» din care proveneam. Alcoolul era omniprezent, căci aşa voiam eu. La fel şi xanaxul, şi rivotrilul. A fost o alegere conştientă, a fost singurul remediu pentru a supravieţui vieţii pe care o duceam. Deşi am fost toată viaţa superprofesionist, la ultimul job, unde am fost promovat foarte repede, consider că am dat chix. Ziua abia vorbeam o boabă de engleză, însă când dădea soarele să apună… mă refugiam imediat după serviciu într-o sală de păcănele şi trebuia să nimeresc, pe lângă mulţi şeptari, pe cineva pe care să rog, în engleză, să-i dau sau să-mi dea o bere.
Femeile de calitate au devenit o lipsă cruntă. Am fost incapabil să mai leg o relaţie. Faptul că la 40 de ani încă mai stăteam cu părinţii, nu m-a ajutat. Deşi mi-aş fi permis să închiriez o cameră oriunde, am considerat că e mai bine să stau lângă ei, să-i ajut… Şi aşa, femeile din viaţa mea au devenit o prezenţă plătită. Cu foarte multe dintre ele doar am discutat, am râs şi am visat. Ele, cu visele lor, eu, cu ale mele, şi cu râsul, amândoi. Pun cele de mai sus pe seama celor ce se poate numi HYBRIS-UL TINEREŢII.
Am ştiut că am o problemă mare cu alcoolul de prin facultate. Ca un personaj de Zola, m-am zbătut în mizerie. Părinţii mei, ingineri, din care taică-meu foarte bun, se chinuiau să ţină o cârciumă la ţară şi un bou la facultate privată, căci era de renume. M-am angajat, prima dată, legal, la o faimoasă pizzerie din Iaşi. Faimoasă, Da! Famiglia bună, Da! Cluburi bune, Da! Fete mişto, Da! Alcool…….. Oooo, Daaaa!
Atunci am avut şi prima mea depresie şi începutul luptei mele cu alcoolul. Nu m-au ajutat nici psihiatrii, nici psihologii, nici AA, nici «centrele» de detox, unde am stat câte o săptămână. Probabil şi din cauza faptului că nu am vorbit despre copilăria mea. Că na, când eşti dintr-o «familie bună», nu se cuvine să vorbeşti de rău, mai ales despre COPILĂRIA PERFECTĂ.
A fost plină de aventuri frumoase. Cu Roxana, Sergiu şi Sorin, Dan, Ionică, Vlad, Vasile şi toţi ceilalţi. Jocurile perfecte se nimereau zilnic. La ştrand, pe «tăpşan», hei… unde eram liber, găseam un joc.
Păcat că primul lucru care mi-l amintesc despre mama mea a fost cum mă lovea ca o nebună pentru că nu am mâncat un ou întreg, iar apoi a început să mă urmărească ca o nebună. Al doilea, când am descoperit că mi-a spart puşculiţa. Pe taică-meu l-am văzut prima dată când a fost aşezat într-un fotoliu de către doi colegi de «serviciu».
EPILOG
Din motivele de mai sus, plus multe altele, am sperat să mor când am zburat în februarie 2023, de la etajul 4, plin de pastile. Am rămas în scaun cu rotile, cu un tub de plastic insertat în penis. Cu astea m-am putut împăca. Am evoluat peste aşteptări, pentru că am muncit ca un bou, cu oameni super «răi», dar profesionişti.
Din octombrie trebuia să merg în picioare, căci medicul mi-a recomandat orteze. Maică-mea mi-a spus că nu o interesează dacă stau în picioare au ba. Mai mult de atât, a pus-o pe prietena ei, Sultănica, să cheme poliţia. Cum am fost încătuşat cu mâinile la spate, cum am fost trântit într-o ambulanţă cu mâinile sub cătuşile în dreptul operaţiei şi cum am fost uitat încătuşat în pat 50 de minute, îi las pe cei de la MAI să afle şi să ia măsuri corespunzătoare. Sper să dea din alea cu daune pentru ONG-uri sponsorizate de ei…. eh..
La o săptămână după ce am ieşit din blestematul ăla de pavilion II Bărbaţi, a cerut taică-meu ordin de protecţie şi… evacuarea mea din casă! În căruţ cu rotile, în mijlocul iernii. Vai de yachtul meu…
Teoretic, săptămâna viitoare ar trebui să o iau de la capăt cu o operaţie grea. Nu am nici un gând să o iau de la capăt: am luptat destul.
Mu** speciale:
Sultănica & Andi P******,
George și Carmen A*******,
96 % dintre poliţişti,
80+ din asistentele şi asistenţii de la Socola,
100% din cei pe care v-am sunat, inclusiv Miora P***”, a transmis Vlad Mardare în data de 4 ianuarie 2025.
