Redactia.ro

Vlad Pascu și-a aflat sentința după ce a ucis doi tineri la 2 Mai. Câți ani de închisoare a primit

Vlad Pascu

Vlad Pascu, tânărul responsabil pentru accidentul rutier tragic soldat cu doi morți și mai mulți răniți, a fost condamnat la 10 ani de închisoare. Decizia a fost luată în primă instanță și poate fi contestată, potrivit informațiilor furnizate de Realitatea Plus. Tribunalul a stabilit că Vlad Pascu a fost vinovat de mai multe infracțiuni, iar instanța a decis aplicarea pedepselor cumulative, ajungând la o sentință finală de 10 ani de detenție.

Vlad Pascu și-a aflat sentința după ce a ucis doi tineri la 2 Mai

Potrivit hotărârii, Pascu a fost condamnat pentru:

  • Ucidere din culpă – 7 ani de închisoare pentru moartea victimelor Olariu Andrei-Sebastian și Dragomir Roberta-Maria.
  • Vătămare corporală din culpă – 2 ani și 8 luni de închisoare pentru rănirea victimelor Cristina-Ileana Ionescu, Vlad-Alexandru Coniac și Darius-Dumitru Bârzan.
  • Conducere sub influența drogurilor – 3 ani și 4 luni de închisoare.
  • Părăsirea locului accidentului – 3 ani de închisoare.

În urma contopirii pedepselor, Vlad Pascu va executa o pedeapsă totală de 10 ani de închisoare.

Interdicții pe termen lung

Pe lângă condamnarea la închisoare, instanța i-a impus lui Vlad Pascu interdicția de a ocupa funcții publice și dreptul de a conduce orice vehicul, pentru o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei.

În cadrul procesului, instanța a admis și cererile părților civile, obligând Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) la plata unor despăgubiri morale către familiile victimelor.

Printre cele mai importante sume acordate se numără:

  • 250.000 euro pentru fiecare părinte al victimelor decedate.
  • 80.000 euro pentru frații victimelor.
  • 30.000 euro pentru fiecare bunic al victimelor.
  • 100.000 euro pentru o victimă rănită grav și 50.000 euro pentru celelalte persoane rănite.

Hotărârea pronunțată de instanță nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile. Dacă decizia va fi menținută și în apel, Vlad Pascu va rămâne în regim de detenție la Penitenciarul Poarta Albă, unde se află în prezent.

Tragedia provocată de Vlad Pascu a stârnit un val de revoltă în societate, fiind un caz emblematic pentru problema consumului de droguri la volan. Ancheta a scos la iveală că Pascu se afla sub influența substanțelor interzise în momentul producerii accidentului și a părăsit locul faptei imediat după impact.

Solutia pe scurt: În baza art. 192 alin. (1), (2) şi (3) din Codul penal, raportat la art. 396 alin.10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul Pascu Matei – Vlad, fără antecedente penale, aflat în stare de arest preventiv la Penitenciarul Poarta Albă, la pedeapsa de 7 (?apte) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă a victimelor Olariu Andrei – Sebastian ?i Dragomir Roberta -Marina. În baza art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi alin. 3 Cod penal interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 5 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii. În baza art. 65 alin. 1 Cod penal raportat la art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 196 alin. (1), (2), (3) ?i (4) Cod penal raportat la art. 396 alin.10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul Pascu Matei – Vlad, cu datele de mai sus, la pedeapsa de 2 (doi) ani ?i 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă comisă în dauna păr?ilor vătămate Ionescu Cristina – Ileana, Coniac Vlad – Alexandru, Bârzan Darius – Dumitru. În baza art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) şi alin.3 Cod penal interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 5 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii. În baza art. 65 alin. 1 Cod penal raportat la art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal, interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 336 alin. (2) Cod penal raportat la art. 5 Cod penal ?i art. 396 alin.10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul Pascu Matei – Vlad, cu datele de mai sus, la pedeapsa de 3 (trei) ani ?i 4 (patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influen?a alcoolului sau a altor substan?e. În baza art. 66 alin. 1 lit. a), b), i) şi alin.3 Cod penal interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a conduce orice categorie de autovehicul, pe o perioadă de 5 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii. În baza art. 65 alin. 1 Cod penal raportat la art. 66 alin. 1 lit. a), b), i) Cod penal interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a conduce orice categorie de autovehicul, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 338 alin. (1) Cod penal raportat la art. 396 alin.10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul Pascu Matei – Vlad, cu datele de mai sus, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de părăsire a locului accidentului. În baza art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi alin.3 Cod penal interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 5 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii. În baza art. 65 alin. 1 Cod penal raportat la art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a conduce orice categorie de autovehicul, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 39 alin.1 lit. b) Cod penal raportat la art. 38 alin.1 Cod penal, aplică inculpatului Pascu Matei – Vlad, cu datele de mai sus, pedeapsa cea mai grea, de 7 (?apte) ani închisoare, la care se adaugă un spor de 3 (trei) ani închisoare, reprezentând o treime din celelalte pedepse aplicate pentru infracţiunile concurente, ?i dispune ca inculpatul Pascu Matei – Vlad să execute în final o pedeapsă rezultantă de 10 (zece) ani închisoare. În baza art. 45 alin. 3 lit. a) Cod penal, rap. la art. 66 alin. 1 lit. a), b), i) şi alin.3 Cod penal, interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară rezultantă, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a conduce orice categorie de autovehicul, pe o perioadă de 5 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii. În baza art. 45 alin.5 Cod penal cu referire art. 45 alin.3 lit. a) Cod penal, rap. la art. 65 alin. 1 Cod penal, art. 66 alin. 1 lit. a), b), i) Cod penal, interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie rezultantă, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a conduce orice categorie de autovehicul, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 60 Cod penal coroborat cu art. 91 alin.31 Cod penal dispune executarea în regim de detenţie a pedepsei principale rezultante de 10 (zece) ani închisoare aplicată inculpatului Pascu Matei – Vlad prin prezenta sentinţă. În baza art. 404 alin. 4 lit. a) Cod procedură penală raportat la art. 72 alin. 1 Cod penal, deduce din pedeapsa principală rezultantă 10 (zece) ani închisoare aplicată inculpatului prin prezenta sentinţă, durata reţinerii (dispusă prin Ordonan?a nr. 715858/19.08.2023 emisă de IPJ Constan?a – Serviciul rutier – Biroul Accidente Rutiere) şi a arestării preventive, cu începere de la data de 19.08.2023 (data re?inerii), la zi. În baza art. 399 alin. 1 Cod procedură penală şi art. 362 alin.2 Cod procedură penală raportat la art. 208 alin.2 şi 3 cu referire la art. 207 alin.4 Cod procedură penală menţine, pentru o perioadă de 60 de zile cu începere de la data pronunţării prezentei sentinţe, măsura arestării preventive a inculpatului Pascu Matei – Vlad. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J., la rămânerea definitivă a prezentei. Admite în parte cererile păr?ilor civile de acordare a daunelor morale ?i dispune astfel: Obligă partea responsabilă civilmente Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România (BAAR), la plata următoarelor despăgubiri civile: – Către partea civilă Olariu Mihaela, in calitate de mamă a victimei Olariu Andrei – Sebastian, daune morale în cuantum de 250 000 euro; – Către partea civilă Olariu Valentin, in calitate de tata al a victimei Olariu Andrei – Sebastian, daune morale în cuantum de 250 000 euro; – Către partea civilă Olariu Maria – Selena, in calitate de sora a victimei Olariu Andrei – Sebastian, daune morale în cuantum de 80000 euro; – Către partea civilă Olariu Maria, in calitate de bunica a victimei Olariu Andrei – Sebastian, daune morale în cuantum de 30 000 euro; – Către partea civilă Olariu Marin, in calitate de bunic al victimei Olariu Andrei – Sebastian, daune morale în cuantum de 30 000 euro; – Către partea civilă Tănase Andreea, in calitate de matusa a victimei Olariu Andrei – Sebastian, daune morale în cuantum de 30 000 euro; – Către partea civilă Dinu Gabriela, in calitate de matusa a victimei Olariu Andrei – Sebastian, daune morale în cuantum de 30 000 euro. – Către partea civilă Dragomir Cătălin-Ştefan, în calitate de tată al decedatei Dragomir Roberta-Maria, daune morale în cuantum de 250 000 euro; – Către partea civilă Dragomir Livia, în calitate de mamă a decedatei Dragomir Roberta-Maria, daune morale în cuantum de 250 000 euro; – Către partea civilă Dragomir Eva-Teodora, în calitate de soră a decedatei Dragomir Roberta-Maria, daune morale în cuantum de 80000 euro; – Către partea civilă Voinea Ruxanda, în calitate de bunică a decedatei Dragomir Roberta-Maria, daune morale în cuantum de 30 000 euro; – Către partea civilă Voinea Marin, în calitate de bunic al decedatei Dragomir Roberta-Maria, daune morale în cuantum de 30 000 euro; – Către partea civilă Coniac Vlad-Alexandru, în calitate de persoană vătămată, daune morale în cuantum de 100 000 euro; – Către partea civilă Bârzan Darius-Dumitru, în calitate de persoană vătămată, daune morale în cuantum de 50 000 euro; – Către partea civilă Ionescu Cristina-Ileana, în calitate de persoană vătămată, daune morale în cuantum de 250 000 euro. Respinge ca rămase fără obiect cererile de acordare a daunelor materiale efectuate de păr?ile civile Dragomir Cătălin-Ştefan, Dragomir Livia, Voinea Marin, Voinea Ruxanda, Ionescu Cristina-Ileana, Coniac Vlad-Alexandru, Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, Spitalul Municipal Mangalia, Olariu Mihaela și Olariu Valentin. Respinge ca neîntemeiată cererea de interven?ie formulată de FRAVA în interesul păr?ilor civile ?i respinge ?i cererea acestui intervenient de acordare a cheltuielilor judiciare. Obligă, în baza art. 276 Cod de procedura penală rap. la art. 11 alin. 2 lit. e din Legea nr. 132/2017, partea responsabilă civilmente Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România la plata cheltuielilor judiciare astfel: către partea civilă Olariu Mihaela a sumei de 3000 lei, către partea civilă Olariu Valentin a sumei de 3000 lei, către partea civilă Olariu Maria Selena a sumei de 3000 lei, către partea civilă Olariu Maria a sumei de 2250 lei, către partea civilă Tănase Andreea a sumei de 2250 lei, către partea civilă Dinu Gabriela a sumei de 2250 lei, constând în onorariu de avocat (filele 62-70 vol. I dosar instan?ă). Majorează onorariul avocatului din oficiu Radu Cristiana, desemnat în baza delega?iei pentru asisten?a judiciară obligatorie seria AV nr. 55/01.03.2024, de la cuantumul initial de 942 lei la suma de 2500 lei. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă pe inculpat la plata către stat a sumei de 5000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în cauză – faza judecă?ii. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la data comunicării hotărârii, conform dispoziţiilor art. 410 alin. 1 Cod procedură penală. Pronunţată astăzi, 31.01.2025, prin punerea la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit dispoziţiilor art. 405 alin.1 Cod procedură penală.

adsmedia.ro - Ad Network
O lovitură zdrobitoare contra ciupercii!
Sunteți sigur de sănătate dvs.? Verificați-vă simptomele!
In loc sa il inlocuiesc, m-am schimbat cu el!
Imi pare foarte rau ca am aflat atat de tarziu despre crema asta. Adio Varicele!
Ca să tratați diabetul, trebuie să...
Minus 15 kg pe lună + stop efect
Etichete: