Meteorologii au anunțat vreme extremă în România, în acest weekend! Din cauza ninsorilor puternice, traficul feroviar a fost dat peste cap. Trenuri cu sute de pasageri au fost blocate, iar probleme sunt și pe șosele.
Traficul feroviar a fost dat peste cap din cauza ninsorilor
Sâmbătă după-amiază, turiștii și localnicii din zona stațiunii Rânca au avertizați prin mesaje Ro-alert că vor fi semnalate furtuni de zăpadă. Vântul viscoleşte şi troieneşte zăpada deja depusă şi determină o vizibilitate de sub 50 metri.
În judeţul Vâlcea, în zona de munte a localităţilor: Călimăneşti, Brezoi, Perişani, Câineni, Băile Olăneşti, Boişoara, Voineasa, Malaia, Racoviţa, Titeşti, se vor semnala intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 85-120 km/h.
Anunț de ultimă oră de la IGSU
Conform anunțului făcut de IGSU, în această zonă sunt așteptate vijelii puternice, cu rafale 85-120 km/oră, începând cu ora 14:40 până la ora 18.00. Drumarii acționează deja la Rânca cu mai multe utilaje, inclusiv cu autofreza.
Trenul interregio IR 1642 (Satu Mare – Bucureşti Nord) are o întârziere de circa șapte ore. La Toplița este blocat un tren în care se află peste 200 de pasageri, potrivit Antena 3. Mai multe curse au fost anulate din cauza ninsorilor și viscolului puternic.
„Trenul rapid R 367 (Valea lui Mihai – Braşov) a staţionat pe linia curentă între Stânceni şi Topliţa; trenurile interregio IR 1645 (Bucureşti Nord – Târgu Mureş) şi IR 1642 (Satu Mare – Bucureşti Nord) au staţionat în Lunca Bradului, ultimul fără sursă de energie.
De asemenea, trenul 10738 (Târgu Mureş – Topliţa) a fost anulat pe distanţa Lunca Bradului – Topliţa, în contextul avertizărilor meteorologice de vânt puternic şi viscol”, a transmis, sâmbătă, 23 noiembrie 2024, ISU Mureș.
S-au mobilizat autospeciale de intervenții
ISU Mureș a mai precizat că au fost mobilizate autospeciale de intervenții, ambulanțe SMURD și autocare, în cazul în care va fi necesară evacuarea călătorilor din trenurile blocate în nămeți.
CFR Călători a declarat că traficul feroviar se desfășoară în condiții de iarnă, mai ales pe raza Sucursalelor Regionale CF Iași și Brașov. Copacii au căzut pe secțiile de cale ferată și au blocat înaintarea acestora.
„Precizăm faptul că pe raza SRCF Iași și Brașov sunt activate comandamentele locale. Personalul feroviar acționează și intervine operativ pentru tăierea/înlăturarea copacilor/crengilor căzute în gabaritul liniei CF sau pe firul de contact. Astfel încât să fie asigurată continuitatea traficului feroviar”, a informat CFR SA.
Sursa foto: MeteoPlus