Redactia.ro

Vremea extremă lovește România. Care sunt zonele vizate?

mănuși de iarnă, sursa - pixabay

România traversează un episod sever de iarnă, marcat de ninsori abundente, viscol, vânt puternic și temperaturi extrem de scăzute. Avertizările meteorologice sunt în vigoare până sâmbătă, iar efectele vremii rele se resimt deja în numeroase zone ale țării, unde autoritățile au fost nevoite să intervină de urgență.

Circulația rutieră este îngreunată în mai multe județe din cauza ninsorilor și a poleiului, iar în unele zone drumurile au fost complet închise. Totodată, mai multe unități de învățământ au suspendat cursurile cu prezență fizică, iar sute de oameni au avut nevoie de ajutor după ce au rămas blocați în nămeți.

Meteorologii avertizează că, începând de sâmbătă, vremea se va răci accentuat în nord-estul și centrul țării, apoi și în restul regiunilor. Gerul va fi prezent mai ales noaptea și dimineața, cu temperaturi negative severe, cel puțin până la jumătatea lunii ianuarie.

32 de localități din 15 județe, afectate de viscol și ninsori

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a anunțat că, în ultimele 24 de ore, efectele vremii extreme s-au manifestat în 32 de localități din 15 județe: Alba, Argeș, Botoșani, Caraș-Severin, Constanța, Dolj, Gorj, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Neamț, Olt, Prahova, Teleorman și Vâlcea, precum și în municipiul București.

Pompierii, alături de structurile Ministerului Afacerilor Interne și de autoritățile locale, au intervenit pentru evacuarea apei din trei locuințe, 21 de curți, 14 beciuri și subsoluri, precum și de pe trei străzi. De asemenea, au fost îndepărtați 18 copaci și doi stâlpi de electricitate prăbușiți, incidente care au dus la avarierea a șase autoturisme.

Au existat și intervenții pentru îndepărtarea unor elemente de construcție de pe patru imobile, dar și pentru deblocarea a șase autoturisme rămase înzăpezite sau ieșite în afara carosabilului.

În ceea ce privește alimentarea cu energie electrică, vineri dimineață erau semnalate avarii în cinci localități din județele Caraș-Severin și Dolj, fiind afectați peste 1.000 de consumatori. Echipele specializate acționează pentru remedierea defecțiunilor.

Cursuri suspendate în mai multe județe

Vremea severă a dus și la suspendarea cursurilor în mai multe unități de învățământ. În județul Bistrița-Năsăud, două școli au decis să suspende cursurile cu prezență fizică, din cauza numărului mare de elevi navetiști și a imposibilității asigurării transportului.

Este vorba despre Liceul Economic din Năsăud, unde peste 600 dintre cei 720 de elevi fac naveta, și Școala Gimnazială din comuna Șieuț. În ambele cazuri, cursurile se desfășoară online.

În județul Botoșani, cursurile au fost suspendate la Școala Gimnazială din Rădăuți Prut, măsura afectând 260 de elevi. Decizia a fost luată de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, după închiderea circulației pe DN 24C, între Manoleasa și Rădăuți Prut. De asemenea, au fost suspendate parțial cursurile pentru elevii navetiști din mai multe localități care frecventează unități de învățământ din zonă.

Drumuri închise și oameni salvați din nămeți

Situații critice au fost semnalate în județele Botoșani și Vaslui. În Botoșani, zece persoane, printre care trei copii, au rămas blocate în zăpadă cu autoturismele și au avut nevoie de ajutorul pompierilor pentru a-și continua deplasarea.

Drumul Național 24C Rădăuți Prut – Manoleasa a fost închis din cauza viscolului puternic, care a redus vizibilitatea la zero și a dus la acumulări masive de zăpadă pe carosabil. Autoritățile spun că măsura a fost luată pentru a preveni situații în care șoferii ar fi putut rămâne blocați în trafic.

În județul Vaslui, o ambulanță chemată pentru un copil de 13 ani cu astm a rămas blocată în localitatea Albești. La fața locului au intervenit reprezentanți ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență. Alte două autospeciale au rămas blocate pe DJ Teișoru – Pușcași, iar probleme au fost raportate și pe mai multe trasee din județ.

Coduri galben și portocaliu de viscol la munte

Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de ninsoare viscolită, valabil până vineri la ora 15, în Carpații Meridionali și în cea mai mare parte a Carpaților Orientali. Vântul va avea intensificări de 50–70 km/h, iar la altitudini de peste 1.700 de metri rafalele pot depăși 85 km/h, viscolind zăpada și reducând vizibilitatea sub 100 de metri.

Totodată, este în vigoare și un cod portocaliu de viscol puternic, valabil până vineri la ora 10, în Carpații Meridionali și în sudul Carpaților Orientali. La altitudini mari, rafalele pot ajunge la 120 km/h, iar vizibilitatea poate scădea sub 50 de metri.

Ger și polei până sâmbătă

Vineri, vremea rămâne deosebit de rece în vestul, nordul și centrul țării, cu temperaturi maxime cuprinse între -8 și -1 grad. Noaptea, gerul va fi prezent în jumătatea de nord a Moldovei și izolat în Transilvania, unde minimele pot coborî până la -15 grade.

Din seara zilei de vineri, aria precipitațiilor se va extinde în sud-vestul țării. La început, vor fi precipitații mixte, favorizând formarea poleiului, apoi vor predomina ninsorile. De sâmbătă, răcirea se va accentua la nivel național, iar gerul va persista mai ales pe timpul nopților și al dimineților.

Situația din București: mii de blocuri fără căldură

În Capitală, vineri cerul va fi variabil, cu înnorări temporare pe timpul nopții, când sunt posibile precipitații slabe mixte, ce pot favoriza depuneri de polei. Vântul va sufla slab până la moderat, iar temperatura maximă va ajunge la aproximativ 2 grade. Minima nocturnă va fi cuprinsă între -3 și -1 grad.

Pe lângă vremea rece, Bucureștiul se confruntă și cu probleme majore în sistemul de termoficare. O avarie la CET București Sud a afectat mii de blocuri încă de duminică. Inițial, aproximativ 1.000 de imobile au rămas fără apă caldă și căldură, însă numărul a crescut la circa 3.500, reprezentând aproape 40% din totalul clădirilor racordate la sistemul centralizat.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: