Redactia.ro

Fotbalist celebru, rănit grav în explozia din Elveția soldată cu 40 de morți. Ce s-a întâmplat cu el

GALERIE FOTO (2)

Tragedia produsă în noaptea de Revelion în stațiunea elvețiană Crans-Montana continuă să scoată la iveală informații cutremurătoare. Peste 40 de persoane au murit, iar mai bine de 100 au fost rănite după explozia devastatoare dintr-un bar frecventat de turiști și localnici.

Fotbalist celebru, rănit grav în explozia din Elveția soldată cu 40 de morți

Printre victime se află și un fotbalist cunoscut, în vârstă de doar 19 ani. Este vorba despre Tahirys Dos Santos, jucător al clubului francez FC Metz, care se afla în local în momentul izbucnirii incendiului urmat de explozie. Tânărul a suferit arsuri grave pe o suprafață întinsă a corpului și a fost transportat de urgență cu avionul în Germania, unde se află internat. Familia și apropiații încearcă în prezent să îl mute la spitalul Mercy, pentru a fi mai aproape de casă.

”Profund afectați de această veste, conducerea, jucătorii, antrenorii şi angajații clubului sunt șocați și își unesc gândurile pentru a le adresa lui Tahirys, în aceste momente în care el se luptă cu suferința”, a transmis FC Metz.

Clubul la care evoluează tânărul fotbalist a transmis un mesaj public de susținere, exprimându-și profunda îngrijorare față de starea lui.

Conducerea și colegii săi au declarat că sunt „profund marcați de tragedie” și că se roagă pentru recuperarea sportivului, fiind alături de familia acestuia în aceste momente dramatice.

În aceeași tragedie, un român aflat în apropierea barului a devenit erou pentru zeci de oameni. Acesta a povestit că a intrat în local și a scos, unul câte unul, foarte mulți răniți, descriind scenele ca fiind „identice cu cele de la Colectiv”, din cauza îmbulzelii și panicii.

”Am auzit bubuitura, apoi am văzut cum ieșeau oameni arși din local (…) Explozia s-a desfășurat timp de 20 de secunde aproximativ, fiind urmată de o flamă enormă.

Apoi totul s-a transformat în fum (…) A fost exact ca la Colectiv, pentru că lumea s-a călcat în picioare să poată să iasă din acel restaurant. Nu au existat uși de siguranță sau alte măsuri care să prevină oamenii, să poată să iasă la timp, iar ei s-au îmbulzit și efectiv s-au călcat în picioare”, a declarat George, pentru Digi 24.

Autoritățile elvețiene continuă ancheta, în timp ce numărul victimelor și al persoanelor rănite rămâne impresionant. Comunitatea internațională și lumea sportului au reacționat cu mesaje de solidaritate și durere în fața tragediei petrecute la început de an.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: