Georgescu Dragos
Dimineața de 19 noiembrie a adus în Oradea o veste care a traversat rapid pereții spitalului, apoi orașul, apoi întreaga țară. La ora 11:24, a fost înregistrat decesul doctoriței Flavia Groșan, medic pneumolog cunoscut pentru pozițiile sale tranșante din ultimii ani și pentru felul în care a ajuns, uneori involuntar, în centrul unor dezbateri naționale. Moartea ei a închis brusc un capitol amplu, controversat și intens discutat, dar a lăsat în urmă o mulțime de întrebări, reacții, emoții și amintiri.
De ce a murit, de fapt, Flavia Groșan. Bolile grave de care suferea
Dispariția unui medic este întotdeauna un moment greu în comunitate, dar dispariția unuia atât de vizibil pentru publicul larg produce un ecou diferit. Flavia Groșan nu a fost un medic anonim, nici un nume care să rămână doar în arhivele spitalului. În ultimii ani, devenise un personaj public, un simbol al unui anumit tip de discurs medical, o voce care a atras atât susținere, cât și critici severe. A generat dezbateri, a provocat reacții, a fost contestată, a fost apărată. Iar acum, într-o clipă, toate acestea au fost înlocuite de o tăcere abruptă.
La mijlocul lunii noiembrie, viața ei a luat o întorsătură dramatică. Soțul ei a găsit-o inconștientă în locuință și a sunat imediat la 112, declanșând o mobilizare medicală rapidă. A fost transportată la spital și internată în stare gravă. Sursele medicale au indicat că suferea de cancer avansat, cu metastaze multiple — cerebrale, pulmonare, hepatice și suprarenale. O boală care evoluează în tăcere, care lasă puține urme explicite până când ajunge în punctul în care organismul nu mai poate lupta.
În retrospectivă, unele dintre mesajele pe care le-a publicat în ultimele luni par să capete o altă nuanță. Pe 10 octombrie, Flavia Groșan scria pe pagina de Facebook a cabinetului PneumoMed că avea o „tuse epuizantă” și o „durere atroce la întreg plămân”. La acel moment, puțini au înțeles cât de serioase ar fi putut fi simptomele. Mulți au privit mesajul ca pe o relatare obișnuită, integrată în stilul direct cu care obișnuia să vorbească despre sănătate. Dar în lumina evenimentelor ulterioare, acele fraze par să prevestească o luptă pe care o ducea deja în interiorul ei.
Viața ei profesională a fost marcată de momente tensionate, mai ales în ultimii ani, când postările sale de pe rețelele sociale au declanșat reacții din partea colegilor, a instituțiilor medicale și a publicului larg. Colegiul Medicilor Bihor confirmase că Flavia Groșan era cercetată disciplinar pentru încălcări considerate grave ale Codului Deontologic al profesiei. Unele dintre mesajele ei deveniseră virale, stârnind reacții puternice, discuții aprinse și, uneori, confuzie.
În cei care au urmărit evoluția acestor evenimente exista deja o tensiune: un medic devenit figură publică, o instituție care încearcă să reglementeze comportamentul profesional, un public divizat între susținere și critică. În mijlocul acestui context complicat, postările Flaviei Groșan continuau să genereze impact. Una dintre cele mai controversate a fost cea în care afirma că un bărbat nevaccinat ar fi prezentat dureri în piept, confuzie mentală și dureri intense în gât după ce ar fi avut relații intime cu o femeie vaccinată. Afirmația a atras reacții imediate, fiind invocată în cercetarea disciplinară a medicului.
În timpul pandemiei de Covid, numele ei a ajuns și mai des în atenția opiniei publice. A făcut declarații conform cărora „în spitale medicii omoară pacienții”, în timp ce ea ar fi avut „tratamente miraculoase” pe care le administra în afara protocoalelor oficiale. Aceste afirmații au contribuit la polarizarea opiniilor despre ea. Pentru unii, a fost o voce curajoasă care spunea lucrurilor pe nume. Pentru alții, o sursă de dezinformare și un pericol pentru sănătatea publică. Este greu de găsit un punct comun între aceste două percepții, iar moartea ei, venită brusc, le îngheață pe amândouă în timp.
Medicii au încercat din greu să o salveze
Deși disputa profesională și morală din jurul ei a fost intensă, odată cu anunțul decesului, tonul discursului public s-a schimbat. Indiferent de tabere, oamenii au reacționat cu acea doză firească de sobrietate care apare atunci când moartea intră în discuție. Viața unui om, oricât de controversat ar fi fost, se încheie întotdeauna cu o tăcere care invită la reflecție. În astfel de momente, chiar și criticile cele mai dure sunt puse între paranteze, iar în centrul atenției rămâne omul: cu greșeli, cu calități, cu parcurs profesional, cu o familie îndurerată.
Echipa medicală care s-a ocupat de ea în ultimele zile a fost martoră la o suferință profundă, într-un context în care medicii sunt adesea prea obosiți, prea expuși și prea marcați de zeci de astfel de cazuri pentru a mai comenta public. În realitatea concretă a unui spital, controversele se estompează. Rămân doar fișele medicale, analizele, încercările de stabilizare, tratamentele aplicate și lupta cu metastazele care nu răspund la nimic. Atunci când un medic devine pacient, întreaga povară a lumii medicale pare să se concentreze într-un singur punct.
Cei care au cunoscut-o în afara rețelelor sociale o descriu ca pe un om energic, cu opinii ferme, cu un stil particular de comunicare și cu convingeri puternice. În activitatea ei de cabinet, mulți pacienți i-au apreciat stilul direct, încrederea pe care o transmitea și atenția individualizată pe care o acorda fiecăruia. Alții au privit cu reticență modul ei de abordare, mai ales în timpul pandemiei, când declarațiile publice au depășit uneori cadrul medical obișnuit.
Dincolo de toate acestea, însă, povestea ultimelor luni din viața ei este una a vulnerabilității. Un medic care a tratat zeci de ani boli pulmonare a ajuns să se confrunte cu propria suferință respiratorie. Un profesionist care a vorbit mult despre starea de sănătate a altora a ajuns, fără voia sa, sub lupa publică în timp ce starea ei fizică se deteriora. Un om care obișnuia să vorbească tare și clar a trebuit să se confrunte cu o tuse care o epuiza și cu o durere atroce în plămân — simptome despre care a scris în mod deschis, fără să știe că, peste câteva săptămâni, viața îi va fi pusă în pericol.
În rândul medicilor din Oradea, moartea ei a produs un amestec de tristețe și reflecție. O carieră se încheie oricând prea devreme, chiar și atunci când persoana în cauză a produs controverse. Colegii unui medic, indiferent de divergențele profesionale pe care le-au avut, trăiesc fiecare astfel de pierdere cu aceeași senzație de gol și cu aceeași conștientizare a fragilității vieții. În spital, acolo unde oamenii luptă zilnic cu boala, moartea unui coleg este o rană care nu se vindecă ușor.
Pentru public, dispariția ei va rămâne, fără îndoială, un moment de intensitate. Mulți își vor aminti postările, declarațiile, disputele. Alții vor reține doar faptul că a fost un medic cunoscut, implicat, prezent în spațiul public. Într-un fel sau altul, numele ei a rămas în memorie. Dar acum, după moarte, oamenii se raportează altfel la tot ceea ce au citit sau au auzit despre ea.
Este ușor să judeci un om în viață. Este mai greu să înțelegi pe deplin ceea ce a trăit. Poate că boala pe care o purta în ultimul an explica unele dintre mesajele ei. Poate că suferința fizică îi amplifica stările emoționale. Poate că stilul ei direct era doar o reflexie a unui caracter dificil, nu neapărat a unei intenții rele. Sau poate că era exact opusul: un mecanism defensiv în fața fragilității.
Un lucru este cert: în ultimele luni, trupul ei purta o boală nemiloasă, metastazată în mai multe organe. Și chiar și așa, a continuat să comunice, să scrie, să pivoteze în jurul propriilor convingeri. Poate că acesta a fost modul ei de a rămâne puternică.
Moartea Flaviei Groșan închide, inevitabil, un capitol din spațiul public românesc, dar lasă în urmă o poveste complexă, cu zone luminoase și zone controversate. Un medic care a ajuns, poate fără intenție, simbolul unei perioade tensionate, pline de frământări medicale, sociale și etice. Un om care a trăit intens și a vorbit intens. Un destin care s-a frânt într-o dimineață de noiembrie, la ora 11:24.
În spatele tuturor discuțiilor, rămâne însă esența: un om s-a stins, iar în jurul său rămân oameni care au iubit-o, colegi care au lucrat alături de ea, pacienți pe care i-a tratat, controverse pe care nu le va mai putea explica și amintiri care vor continua să circule, într-un fel sau altul.
