Redactia.ro

Vremea 28 August 2019. Temperaturile rămân ridicate

Vremea 28 August 2019. Temperaturile rămân ridicate

Vremea 28 August 2019 va fi foarte caldă în zilele care urmează, aceasta până la sfârșitul săptămânii. În sudul și sud-estul țării temperaturile vor fi foarte ridicate. Temperaturile maxime se vor încadra între valorile de 34-35 de grade Celsius. În lunca dunării temperaturile vor fi foarte ridicate, ajungând chiar și la 36 de grade Celsius. În zonele de deal și de munte, temperaturile pot ajunge chiar și la 29 de grade Celsius. Spre seară este posibil ca aici să apară furtuni însoțite de tunete și fulgere. Vântul va bate cu intensitate mare spre seară la munte.

Vremea 28 August 2019 în București

În capitală vremea va fi foarte caldă. Temperaturile minime se vor încadra între 32-34 de grade Celsius, iar cele minime între 29-31 de grade Celsius.

Vremea 28 August 2019 în Țară

Vremea va fi foarte caldă în zilele care urmează, aceasta până la sfârșitul săptămânii. În sudul și sud-estul țării temperaturile vor fi foarte ridicate. Temperaturile maxime se vor încadra între valorile de 34-35 de grade Celsius. În lunca dunării temperaturile vor fi foarte ridicate, ajungând chiar și la 36 de grade Celsius. În zonele de deal și de munte, temperaturile pot ajunge chiar și la 29 de grade Celsius. Spre seară este posibil ca aici să apară furtuni însoțite de tunete și fulgere. Vântul va bate cu intensitate mare spre seară la munte.

Citește și:Președintele brazilian refuză ajutorul oferit de G7 pentru stingerea incendiilor din Pădurea Amazoniană

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: