Calendar ortodox 16 august 2021. În această zi este cruce neagră, pentru că sunt pomeniți Sfinții Martiri Brâncoveni: Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ștefan, Radu și Matei, și sfetnicul Ianache.
Calendar ortodox 16 august 2021. Creștinii sărbătoresc Sfinții Martiri Brâncoveni
Calendar ortodox 16 august 2021. Astăzi sunt prăznuiți Sfinții Martiri Brâncoveni: Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ștefan, Radu și Matei, și sfetnicul Ianache. Tot în această zi sunt pomeniți Sfântul Cuvios Iosif de la Văratec; Aducerea Sfintei Mahrame a Domnului din Edesa la Constantinopol; Sfântul Mucenic Diomid; Sfântul Gherasim din Kefalonia; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Mănăstirea Sfântul Teodor.
Constantin Vodă a rămas orfan de mic și a fost crescut și educat de unchiul său Constantin Cantacuzino, un mare și învățat boier al vremii. După moartea acestuia, în 1688, Constantin Brânzoveanu a primit scaunul de domn al Țării Românești. După 25 de ani de domnie, Voievodul Constantin Brâncoveanu, împreună cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ștefan, Radu și Matei, au fost supuși la chinuri groaznice.
În Săptămâna Patimilor, în 1714, în urma trădării unor boieri că ar cleveti împotriva turcilor, acesta și fiii săi au fost duși la Înalta Poartă. Creștinul Voievod și fiul cel mare au fost chinuiți vreme de patru luni, ca să dea averea despre care se credea că este foarte mare. Au fost supuși la chinuri de nedescris: întinderea pe roată, cetluirea capului cu un cerc de fier, arderea cu fierul înroșit în foc pe piept și pe spate, înțeparea mâinilor și a picioarelor. La sfârșit, turcii l-au pus să aleagă între trecerea la mahomedanism și moarte.
Constantin și fiii săi au rămas neclintiți în credința lor. Pe 15 august au fost scoși din temniță pentru a-și primi sfârșitul. La locul tăierii, Constantin și-a îmbărbătat fiii:
„Fiii mei, iată, toate avuțiile le-am pierdut. Să nu ne pierdem și sufletele! Stați tari, bărbătește, dragii mei, și nu băgați seamă la moarte. Priviți la Hristos, Mântuitorul nostru, câte a răbdat pentru noi și cu ce moarte de ocară a murit! Credeți tare în aceasta și nu vă mișcați din credința ortodoxă pentru viața și lumea aceasta! Aduceți-vă aminte de Sfântul Pavel, ce zice: că nici sabie, nici îmbulzeală, nici moarte, nici alta orice nu-l va despărți de Hristos; că nu sunt vrednice muncile și nevoile acestea de aici spre mărirea ceea ce o va da Hristos. Acuma dară, o dulcii mei fii, cu sângele nostru să spălăm păcatele noastre”. Trupurile mucenicilor au fost aruncate în mare, dar au fost culese de creștini și le-au îngropat.
Calendar ortodox 16 august 2021. Rugăciune către Sfinții Martiri Brâncoveni
O, Sfinților martiri Brâncoveni, care, prin înțelepte osteneli, comoară sfintei și dreptei credințe până în sfârșit o ați păzit, și de la Împăratul slavei, Hristos Dumnezeu, nevestejită cunună mucenicească ați primit! Ce graiuri vom îndrăzni a vă aduce noi, nevrednicii, prin care să lăudăm mult-râvnitoarea voastră viață, de buni iconomi și credincioase slugi ale Preasfintei Treimi, precum și sfârșitul vostru vitejesc, de adevărați eroi ai Ortodoxiei, prin care v-ați făcut priveliște de multă mirare oamenilor și îngerilor?
Cu adevărat ar trebui mai degrabă să iubim noi tăcerea, ca unii ce suntem îngreuiați de multe, mari, grele, și nepocăite păcate, și nimic bun nu aflăm întru noi, care să ne apropie de evlavioasele voastre lucrări și de sfintele voastre virtuți, și să ne dea o cuvioasă îndrazneală, spre a îndrepta către voi, cu bună nădejde, smerita noastră rugăciune. Dar unde și către cine vom putea alerga, dacă nu către Atotputernicul și Atotștiutorul Dumnezeu, Cel minunat întru Sfinții Săi, și către voi, ca și către aceia care, călătoria vieții prin valea ispitirii și a plângerii acestui veac înșelător bine săvârșind, ca aurul trecut prin foc de șapte ori v-ați lămurit, și ați ajuns lăcașuri sfințite, în care Tatăl, Fiul, și Sfântul Duh Dumnezeu s-au sălășluit.