Celebrul artist, Adrian Enache, a descoperit un mesaj emoționant, într-o zi, pe un servețel. A decis să-l păstreze ca amintire. ”Când am citit, mi s-au tăiat picioarele”, spune Adrian Enache.
Mesajul emoționant primit de Adrian Enache pe un șervețel: ”Mi s-au tăiat picioarele”
Adrian Enache a rememorat, de curând, câteva dintre momentele sale remarcabile, din cariera muzicală. Acestea sunt reprezentate de: Adrian Păunescu, Ion Dichiseanu și Dan Spătaru. Adrian Păunescu, însă, l-a frapat cel mai mult pe cântărețul în vârstă de 55 de ani. Regretatul poet i-a scris, într-o zi, un mesaj emoționant pe un servețel. Totul s-a întâmplat acum 20 de ani.
„Cu mai bine de douăzeci de ani în urmă, am primit din partea lui Adrian Păunescu un mesaj scris pe o bucată de şerveţel. Când am citit, mi s-au tăiat picioarele. Scria aşa: Omul mă văzuse, fără să ştiu, cum interacţionez cu unul sau cu altul, fie el şef sau femeie de serviciu. Aşa că am păstrat acel şerveţel până azi. L-am dus acasă la mama, la Galaţi!”, a declarat Adrian Enache pentru impact.ro.
Adrian Enache, despre Ion Dichiseanu: ”Îți schimba starea de spirit”
În privința lui Ion Dichiseanu, care a decedat în acest an, Adrian Enache spune că a „furat meserie”și că i-a apreciat foarte mult piesele de teatru. Și-a reamintit de cum a jucat alături de el, ultima oară, în „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”.
”Pentru mine reîntâlnirea cu marele actor Ion Dichiseanu a fost extrem de scurtă, atunci, dar memorabilă. Abia după ce s-a stins am înţeles că am primit harul să-l mai pot vedea încă o dată la lucru pe Ion Dichiseanu. Era atât de cuceritor, încât cu greu cred că se va mai naşte un altul capabil să-i facă concurenţă. Schimbai două, trei fraze cu el şi ţi se schimba şi starea de spirit, deseori. De la el am furat mereu şi meserie, dar şi arta de a fi mereu galant în relaţia cu femeile!”, a mai spus Ion Dichiseanu.
Adrian Enache, moment memorabil cu Dan Spătaru
Adrian Enache a dezvăluit și ce a învățat de la regretatul Dan Spătaru. Când acesta trăia, Adrian Enache și-a amintit cum l-a întrebat de ce își dădea pantofii cu cremă inclusiv pe talpă. Răspunsul oferit de Dan Spătaru l-a uimit: „Fiindcă uneori scena pe care urci tu ca artist e mai sus decât scaunul spectatorului. Vrei ca acesta să observe praful de pe talpa pantofului tău?”, i-a spus Dan Spătaru lui Adrian Enache.