S-au anunțat schimbări majore în ceea ce privește recalcularea pensiilor. Daniel Baciu, şeful Casei Naționale de Pensii a făcut declarații pe marginea acestui subiect. Unii pensionari vor primi mai mulţi bani, alţii mai puţini, conform ultimelor informații.
Recalcularea pensiilor. Ce a declarat șeful Casei Naționale de Pensii
Daniel Baciu a fost cel care a făcut primele declarații despre recalcularea pensiilor. Acesta a precizat că se vor lua în calcul elemente suplimentare față de legea în vigoare. Un exemplu ar fi sporurile sau orele suplimentare. El spune că principala problemă este faptul că oamenii s-au pensionat în perioade diferite, atunci când erau acte normative în vigoare diferite. Cuantumurile diferite la pensie, cu același stagiu de cotizare este una dintre problemele cu care se confruntă acum pentru recalculare. Daniel Baciu asigură că nicio pensie nu va scădea.
„Cea mai mare inechitate e faptul că aceiași pensionari care au ieșit în perioade diferite de timp, unde au fost acte normative în vigoare diferite, au obținut cuantumuri diferite la pensie, cu același stagiu de cotizare. Noi încercăm să uniformizăm pensionarii, aceeași contribuție să aibă aceeași pensie egală, iar pensiile aflate la un nivel inferior vor crește. Nicio pensie nu va scădea. Dacă prin aplicarea formulei va exista un cuantum mai mic, pensiile vor rămâne la nivelul în plată.„, a transmis Daniel Baciu, șeful Casei Naționale de Pensii.
„Dacă sunt erori flagrante, cine a încasat banii trebuie să îi returneze”
Daniel Baciu, șeful Casei Naționale de Pensii a ținut să precizeze că în cazul în care se vor găsi erori flagrante, persoanele care au încasat bani sunt nevoiți să îi returneze. Până la momentul de față se pare că au fost recalculate peste 500.000 de dosare de pensii din totalul de cinci milioane. Verificarea, evaluarea și recalcularea se preconizează să dureze până la mijlocul anului viitor, iar o nouă lege a pensiilor ar putea fi gata la finalul lui 2022.
„Dacă în dosar se găsesc erori flagrante, evident că acele dosare trebuie remediate. Dacă sunt erori flagrante, cine a încasat banii trebuie să îi returneze.„, a mai precizat Daniel Baciu, șeful Casei Naționale de Pensii.