Fetiță de trei ani, găsită cu ghiozdanul în spate, pe marginea unui drum din Buzău. Polițiștii din județul Buzău s-au confruntat cu o situație neașteptată. Doi agenți de poliție se îndreptau către o acțiune, când au zărit pe drum o fetiță cu ghiozdanul în spate. Micuța era îmbrăcată în haine de casă și le-a spus polițiștilor că vrea să meargă la școală, după fratele ei mai mare.
Fetiță de trei ani, găsită cu ghiozdanul în spate, pe marginea unui drum din Buzău. Unde se îndrepta micuța
Doi polițiști din Buzău au avut parte de o misiune pe care nu o vor uita prea curând. O copilă de trei ani din comuna Scutelnici a fost găsită de aceștia pe drum, cu un ghiozdan în spate. Deși se aflau într-o misiune, cei doi polițiști s-au oprit pentru a întreba ce se întâmplă cu micuța. Ema era îmbrăcată în haine de casă și avea în spate un ghiozdan. Copila le-a spus agentilor că vrea să meargă la școală, după fratele ei. Evenimentul a avut loc într-o zi de duminică, iar povestea Emei a fost postată ep pagina de Facebook al Poliției Române.
Mihaela și Adrian, sunt agenții de poliție care se îndreptau spre o interventie prin apelul 112, dar pe drum s-au confruntat cu o altă urgență. O fetiță de trei ani, stătea singură în proximitatea drumului județean 203D. Alți agenți au fost trimiși către adresa indicată prin 112. ”Mititica stătea îngândurată şi se uita lung la drum. Multe cuvinte nu au reuşit să scoată de la ea, aşa că Mihaela a urcat-o în autospecială, pentru a o adăposti de frigul lui februarie şi au pornit împreună în căutarea părinţilor. Mare a fost surprinderea, teama, dar şi recunoştinţa din ochii acestora, când au văzut poliţiştii la poartă, de mână cu mezina familiei.
Ne bucurăm enorm pentru sincronizarea de care au avut parte și povestea are un happy end!Să-i supraveghem cu atenţie, sunt mici, dar au pasul iute!Şcolari sau nu, cu toţii sunt în grija noastră, a părinţilor, a cadrelor didactice, a poliţiştilor ”, au precizat poliţiştii pe Facebook.

Ema a ajuns înapoi în brațele părinților săi
Copila voia să-și urmeze fratele mai mare la școală, așa că a plecat de acasă, fără ca părinții săi să știe. Înainte de asta, Ema a luat un ghiozdan din camera în care se juca. De fapt, fratele său nu plecase la școală în ziua respectivă, ci era cu tatăl plecat în oraș. Polițiștii și-au dat seama de situație și au mers să-i caute părinții Emei. Când au ajuns în fața porții, cei doi au rămas șocați când și-au văzut fetița coborând din mașina de Poliție. ”Ne bucurăm enorm pentru sincronizarea de care au avut parte şi povestea are un happy end! Să-i supraveghem cu atenţie, sunt mici, dar au pasul iute! Şcolari sau nu, cu toţii sunt în grija noastră, a părinţilor, a cadrelor didactice, a poliţiştilor”, este mesajul transmis de Poliţia Română.






















