Războiul de lângă noi ajunge, din păcate, la ziua 34. Delegațiile din Rusia și Ucraina au ajuns la Istanbul, pentru o nouă rundă de discuții față în față. Se întâmplă după mai bine de două săptămâni de la ultima întâlnire. Neutralitatea Ucrainei și statutul zonelor contestate din est ar putea ajunge pe masa negocierilor. Însă Kievul ar fi exclus cedarea teritoriului sau a suveranității. Între timp, președintele Zelenski vine cu “vești bune” de pe frontul de război.
Între timp, Irpin a fost eliberat, forțele ucrainene avansează și recâștigă controlul asupra regiunii din jurul Kievului, a spus Volodimir Zelenski în discursul său de la miezul nopții. El a cerut din nou puterilor mondiale să trimită Ucrainei arme și să înăsprească sancțiunile împotriva Rusiei, inclusiv printr-un embargo asupra petrolului.
Război în Ucraina, ziua 34. Zelenski, în așteptarea negocierilor de pace de la Istanbul: “Avem vești bune”
Armata ucraineană deține din nou controlul asupra Irpin, oras aflat în apropiere de Kiev. Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunțat în urmă cu scurt timp că trupele sale avansează în regiune și îi țin pe ruși departe de Kiev.
”Avem vești bune! Apărătorii noștri avansează în regiunea Kiev, recâștigând controlul asupra teritoriului ucrainean. Ocupanții sunt împinși departe de Irpin și Kiev. Dar este încă prea devreme să vorbim despre siguranță în această parte a regiunii noastre. Luptele continuă. Trupele ruse țin sub control nordul regiunii Kiev. Au resurse și trupe. Ei încearcă să reconstruiască unitățile distruse. Frica te face mereu responsabil!
Dacă cineva se teme de Rusia, îi este frică să ia decizii necesare și, pentru noi, importante, astfel încât să putem, în special, să obținem avioane, tancuri și artileria necesare, obuze, atunci îi face pe acești oameni responsabili pentru această catastrofă creată de trupele ruse, în orașele noastre”, a declarat Zelenski.
Război în Ucraina, ziua 34: noi negocieri Rusia-Ucraina în Turcia
Obiectivul cel mai de preț al Ucrainei de la discuțiile cu Rusia din Turcia este un acord de încetare a focului, subliniază ministrul de Externe al Ucrainei.
Se pune pe masa negocierilor și neutralitatea Ucrainei
Rusia ar fi dispusă să accepte ca Ucraina să adere la Uniunea Europeană , dacă renunță la NATO și rămâne nealiniată militar, au declarat surse la curent cu stadiul discuțiilor pentru „Financial Times”.
Iar hegociatorii ruși și cei ucraineni urmează să se întâlnească marți, la Istanbul, într-o a patra rundă de negocieri de pace față în față.
Pe lângă renunțarea la NATO, Ucraina ar urma să nu găzduiască baze militare străine pe teritoriul său și să nu încerce să dezvolte arma nucleară.






















