Redactia.ro

Gigi Becali, din nou la DNA! ”Mi-au pus sechestru pe avere”

Gigi Becali, din nou la DNA

Gigi Becali și nepotul său au fost astăzi la DNA unde au fost audiați. La plecare, Gigi Becali a declarat că i s-a pus sechestru pe avere.

Procurorii DNA l-au pus oficial sub acuzare pe finanțatorul roș-albaștrilor. Gigi Becali și nepotul său, Vasile Geambazi sunt urmăriți pentru spălare de bani. Faptele ar fi fost săvârșite între anii 2014-2019. Concret ar fi vorba de un teren supraevaluat în Voluntari, iar banii au fost ascunși prin diferite operațiuni bancare. La ieșirea de la audieri Gigi Becali a oferit câteva declarații.

„Mi-au pus sechestru pe avere. O să mă duc să-i dau în judecată. Mi-au pus sechestru pe conturile mele, nu au treaba societățile. Mă distrează acțiunile lor, dar în același timp mă și întristează. Într-o săptămână-două o să vedeți că se rezolvă totul. Ei m-au mai acuzat de spălare de bani și-n trecut, când am luat niște bani de la Steaua și i-am dat lui Borcea pentru că aveam niște datorii. Am intrat în malaxorul celor de la DNA”, a declarat Gigi Becali la TV DigiSport.

Cercetat pentru 50 de milioane de euro

DNA susține că ar fi vorba despre 50 de milioane de euro. Becali spune că această sumă el i-a dat-o cadou nepotului său, iar acesta a făcut mai multe acte de caritate.

”Mă acuză de spălare de bani. Zic ei că am spălat bani cu Vasi. Că el mi-a dat mie 50 de milioane de euro, de la el din cont, și eu i-am dat înapoi, i-am dat 50 de milioane, i-am dat și mai mult. Ce spălare de bani să fie, eu i-am dat cadou, i-am dat cadou. Eu ajut oameni. Ce afaceri are Vasi să-mi dea mie să-i spăl banii? Ce eu sunt nebun să ajut oamenii și să fac pușcărie. Eu am ajutat oameni bolnavi de cancer. Am salvat oameni. Eu fac donații, fac cadou. Sunt bani curați. Ce sunt nebun să spăl bani ca să ajut oameni, să fac eu pușcărie. Eu fac o grămadă de acte de caritate. Ce aflați voi e doar 3% din actele pe care le fac eu. DNA-ul nu mai are ce să facă, nu mai e corupție și trebuie să scoată oameni publici în evidență ca să își justifice existența”, a declarat Gigi Becali pentru Digi Sport.

Șeful FCSB-ului a fost eliberat din închisoare în 2015

Patronul clubului FCSB a fost condamnat în 20 mai 2013 la trei ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării şi a primit ulterior un spor de şase luni, după alte două condamnări, în dosarul „Valiza” şi în cel al sechestrării celor care i-au furat maşina. Becali a fost eliberat în 2015 din Penitenciarul Poarta Albă, după ce executase o treime din pedeapsă.

Citește și: Presa din Spania îi desființează pe tricolori!

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Articole recente
Ritual puternic de purificare pentru zodii în noaptea de vineri. Weekendul aduce noroc și eliberare spirituală Noaptea de vineri are o încărcătură aparte pentru toate zodiile, fiind un moment în care energiile astrale se aliniază pentru a susține purificarea interioară și eliberarea de poverile trecutului. Este momentul perfect pentru a realiza un ritual simplu, dar puternic, care aduce pace, curățare spirituală și atrage norocul în weekend. Astrele indică faptul că acest final de săptămână deschide noi drumuri și oportunități pentru fiecare nativ, iar cei care își aliniază energia prin ritualuri vor resimți schimbarea în mod intens. Cum funcționează ritualul de purificare de vineri seara Vineri este ziua guvernată de planeta Venus, simbol al iubirii, armoniei și abundenței. Orice practică spirituală făcută în această seară are efecte amplificate, mai ales dacă este legată de relații, echilibru interior și atragerea norocului. Ritualul de purificare presupune câteva elemente simple: o lumânare albă, un bol cu apă curată și câteva boabe de sare. Acestea reprezintă simboluri universale ale curățării și protecției. Nativii sunt îndemnați să aprindă lumânarea, să lase gândurile negative să iasă la suprafață și să le „elibereze” în apă cu sare. Prin această practică, sufletul se curăță, iar mintea capătă claritate pentru deciziile importante ale weekendului. Zodiile de foc primesc energie și noroc Berbecii, Leii și Săgetătorii resimt cel mai puternic această noapte. Pentru ei, ritualul de purificare va acționa ca un restart, oferindu-le curaj și vitalitate. Weekendul le aduce oportunități profesionale, dar și șanse în dragoste, mai ales dacă aleg să lase în urmă supărările vechi. Zodiile de pământ se eliberează de griji Taurii, Fecioarele și Capricornii vor simți cum energiile grele legate de bani și responsabilități încep să se dizolve. Pentru ei, acest ritual aduce liniște financiară și perspective clare pentru viitor. Weekendul le deschide drumuri spre stabilitate și chiar surprize materiale. Zodiile de aer atrag armonie și înțelegere Gemenii, Balanțele și Vărsătorii vor descoperi că purificarea le aduce claritate în comunicare. Discuțiile dificile pot fi purtate cu calm, iar weekendul va fi plin de întâlniri plăcute și colaborări norocoase. Relațiile de prietenie sau de dragoste se consolidează. Zodiile de apă își regăsesc liniștea sufletului Racii, Scorpionii și Peștii sunt cei mai conectați cu latura emoțională a acestui ritual. Apa și sarea au asupra lor un efect profund, eliberând durerile din trecut. Weekendul le aduce împăcare, vindecare și șansa unui nou început în plan afectiv. Weekendul deschide drumuri norocoase După acest ritual de purificare, toate zodiile sunt pregătite să întâmpine norocul. Weekendul vine cu energii pozitive, oportunități neașteptate și momente care pot schimba perspectivele de viitor. Astrele arată că cei care își acordă câteva minute pentru acest act simbolic de curățare vor primi răspunsuri la întrebările care îi frământă și vor avea parte de o stare interioară mai bună.
Etichete: