Ziua de 8 decembrie este una foarte importantă pentru țara noastră. România ar putea să intre în Schengen, alături de Bulgaria și Croația. Austria se opune vehement intrării României în Schengen, în ciuda faptului că țara noastră este sprijinită de către toate țările europene membre ale Schengen. Iată care sunt condițiile pe care România trebuie să le accepte dacă dorește să primească, în cele din urmă, și aprobarea scepticului ministru austriac al Internelor.
Austria se opune vehement aderării României la Schengen
Conform surselor Antena 3 CNN, menționate de către Mihai Gâdea, România ar putea intra în Schengen și obține votul de încredere al Austriei dacă va respecta o serie de condiții între care se numără și acceptarea intrării etapizate. Astfel, în luna martie 2023 ar urma să aibă loc această primă etapă de aderare.
„Este posibil, așadar, să fie o răsturnare o situație, ca Austria să accepte aderarea României dar în etape. Întrebarea este dacă autoritățile române vor accepta această condiționalitate, aceste noi condiții pe care le pune Austria”, a explicat Mihai Gâdea, în cadrul unei emisiuni televizate.
Pe de altă parte, cancelarul austriac și-a exprimat clar poziția față de intrarea României în spațiul Schengen, iar prognosticul pare să fie, mai degrabă, unul rezervat.
„Ministrul de Interne a precizat clar. Nu există o aprobare din partea Austriei pentru extinderea cu Bulgaria și România. Este nevoie de mai mult timp. Avem 75.000 de imigranți ilegali neînregistrați în Austria. Asta înseamnă că au sărit granița externă a Uniunii Europene și au ajuns într-o țară internă, așa cum e Austria. Trebuie întâi să răspundem la aceste întrebări de securitate”, a declarat cancelarul Austriei, Karl Nehammer.
Care sunt criteriile pe care un stat trebuie să le repete pentru a deveni membru Schengen
- să aplice setul comun de norme Schengen (așa-numitul „acquis Schengen”), de exemplu, în ceea ce privește controlul frontierelor terestre, maritime și aeriene, eliberarea vizelor, cooperarea polițienească și protecția datelor cu caracter personal
- să își asume responsabilitatea de a controla frontierele externe în numele celorlalte țări membre și de a elibera vize Schengen uniforme
- să coopereze în mod eficient cu agențiile de aplicare a legii din alte țări Schengen, pentru a menține un nivel ridicat de securitate, odată ce controalele la frontierele dintre țările Schengen vor fi eliminate
- să se conecteze la Sistemul de Informații Schengen (un sistem de schimb de informații pentru securitatea și gestionarea frontierelor din Europa) și să îl utilizeze






















