Locul unic din România unde localnicii vorbesc o limbă secretă, pe cale de dispariție! Iată cum sună gumuțeasca sau limba de sticlă!
Locul unic din România unde localnicii vorbesc o limbă secretă
Într-o regiune a țării noastre, la baza muntelui Vlădeasa din Munții Apuseni, există o limbă unică care, din păcate, este pe cale de dispariție. Această limbă este cunoscută în documentele istorice românești sub numele de „gumuțeasca” sau „limba de sticlă”. Deși cuvintele par a fi asemănătoare cu cele din limba română, semnificațiile lor sunt complet diferite și distincte. Nicio altă parte a României nu cunoaște acest dialect, fiind considerată o limbă secretă.
Într-un sat din Cluj, localnicii, mai exact geamgiii, vorbesc o limbă pe care nimeni altcineva nu o mai cunoaște. Aceștia o utilizează mai ales atunci când doresc să discute chestiuni personale și nu doresc ca alții să afle despre ceea ce vorbesc ei. Chiar și locuitorii din satele vecine au încercat să învețe acest dialect, însă fără succes. Cuvintele folosite de acești localnici par a fi similare cu cele din limba română, dar au semnificații cu totul diferite.
Localitatea unde se vorbește o limbă inventată de geamgii
În satul Mărgău, o așezare cu o istorie îndelungată, se vorbește limba „gumuțeasca” sau „limba de sticlă”. Locuitorii acestui sat erau cunoscuți pentru îndeletnicirea lor de a pune geamuri la uși și ferestre, iar această limbă unică era folosită și în timpul călătoriilor lor prin țară, atunci când practicau meseria de sticlari.
„Când tocmeau cu clienții câte o lucrare, geamgiii se înțelegeau între ei ce prețuri să ceară, cât să mai lase din tarif și cum să se apuce de lucru. Toate acestea erau cuvinte rostite altfel, spre a nu înțelege posibilii clienți cum se înțeleg între ei”, a spus Darius Golban, un locuitor din Margău, pentru publicația Gândul.
Limba „gumuțeasca” este în pericol de dispariție
Darius Golban este un inginer originar din Mărgău, satul în care s-a născut și crescut. El a dezvăluit că limba „gumuțeasca” sau „limba de sticlă” este un dialect pe care îl cunoaște doar comunitatea mărgăuană, o limbă pe care localnicii o învață încă de mici:
„Este un dialect cu niște artificii între literele cuvintelor, numai de mărgăuani știute. Încă de mici, copiii din sat învață aceste «artificii». De-a lungul timpului oamenii din satele vecine au încercat să o înțeleagă și să o vorbească, dar nu au reușit”, a mai spus acesta pentru sursa citată anterior.
Din păcate, limba „gumuțeasca” este în pericol de dispariție, deoarece doar locuitorii din Mărgău o mai vorbesc și o învață.
Cuvinte „gomoțești”
- „Sticlă = tălăuz
- Individ = munuc
- Ţuică = găină
- Hoţ de lucruri = găinar
- A mânca = Gădină
- Gură = Gădinătoare
- Preot = codău
- Bani = piţule, goloji
- Om, bărbat = milău
- Femeie = milăiţă
- Ţigară = sfârlă
- Băutură = hurtez
- Prezenţa unei persoane = asface
- A dosi = diamante
- A dosi = asuci
- Porc = gomon
- Cal = ţolan
- Căruţă = toigă
- Poliţist = tistulaș”, relatează sursa citată.






















