Foarte mulți români încă preferă vacanțele pe litoralul românesc, însă puțini sunt aceia care știu că îi paște un pericol uriaș în timp ce se scaldă în apele Mării Negre.
Este vorba despre curenții care ucid zeci de persoane deși acestea se află aproape de mal, în apă ”până la brâu”. Cercetătorii vorbesc despre niște curenți periculoși, care poartă denumirea de „rip”.
Cum se formează curenții Rip
Rip este un curent de suprafață, îngust, foarte puternic, care se formează chiar și când apa ajunge doar până la brâu. Apare în special când în mare sau în ocean sunt valuri, care se sparg la mal, apoi apa se retrage către larg printr-un canal. Se formează perpendicular cu plaja și poate avea între 10 și 70 de metri lățime. Viteza medie a unui curent rip este de 0,5 metri pe secundă, dar viteza maximă poate ajunge și la trei metri pe secundă.
Spre comparație, un înotător obișnuit, dar antrenat, poate înota cu 0,8 metri pe secundă, un înotător olimpic – doi, trei metri pe secundă, iar viteza cu care curge apa unui râu de munte este de unu, doi metri pe secundă. Deci nu este o soluție să înoți împotriva unui curent rip. Dar există scăpare, scrie Libertatea.
Cercetătorii au făcut și un experiment cu vopsea ecologică verde monitorizată cu ajutorul unei drone pentru a înțelege mai ușor cum funcționează un curent rip. „Puterea și viteza unui curent rip sunt cu atât mai mari, cu cât valurile sunt mai înalte și mai intense”, a explicat Florin Tătui, cercetător conferențiar universitar doctor la Facultatea de Geografie a Universității din București și membru al Stațiunii de Cercetări Marine și Fluviale Sfântu Gheorghe a Universității din București.
Cum îți dai seama că ești prins într-un curent Rip
El a condus o echipă de cercetători (numită RORIP) în desfășurarea unui studiu privind curenții rip de pe litoralul românesc. Cercetătorii au analizat 34 de sectoare de plajă, între Năvodari și Vama Veche, pe baza imaginilor satelitare de mare rezoluție. Din cei 40,3 kilometri studiați, 74% sunt afectați de curenții rip, cu frecvență mai mică sau mai mare.
Specialiștii spun că poți identifica astfel de curenți chiar de pe mal, dacă urmărești câteva detalii. Dacă sunt valuri pe mare, dar există o zonă îngustă, perpendiculară cu plaja, cu apă liniștită – dar tulbure sau închisă la culoare –, acesta este un curent rip. Pe acolo se întoarce către larg apa adusă la mal de valuri. S-ar putea să ducă cu ea și o linie de spumă, sedimente, alge sau alte materiale plutitoare, astfel încât curentul rip e mai ușor de urmărit.
Dar acesta poate să apară și când nu sunt valuri – atunci, apa este mai agitată în zona prin care se întoarce către larg. Decesele care au loc prin înec, în perioade în care sunt valuri, sunt cauzate 100% de curenții rip, spune Tătui. În fiecare an, mor în medie 30 de persoane pe litoralul românesc din cauza curenților rip, a precizat profesorul.






















