În urmă cu puțin timp, Marius Budăi a anunțat faptul că demisionează. Vestea vine la câteva zile după ce românii au cerut ca acesta să părăsească funcția de Ministru al Muncii.
Scandalul „azilelor groazei” a declanșat o mulțime de reacții din partea oamenilor, precum și din partea premierului Ciolacu. Totuși, până în acest moment o singură persoană a luat decizia de a pleca capul și de a renunța la funcția pe care o deține, acesta fiind Marius Budăi.
Ministrul Muncii, Marius Budăi, și-a anunțat demisia
UPDATE, ora 11:00: Premierul Ciolacu a făcut primele declarații cu privire la demisia înaintată de Marius Budăi. Marian Neacșu, viceprim-ministrul României, va prelua interimatul la Ministerul Muncii, potrivit unor surse.
„Este cât se poate de clar, evident, că dintr-un cumul de factori care ţin atât de stat, cât şi de zona privată activitatea de protecţie a persoanelor vârstnice şi vulnerabile s-a îndepărtat dramatic de scopul său iniţial. (…) Am avut în această dimineaţă o discuţie cu domnul ministru al Muncii, Marius Budăi, care m-a anunţat despre decizia de a-şi depune demisia la finalul acestei şedinţe. Este un gest de onoare pentru care îi mulţumesc şi sunt convins că aceasta este reacţia firească a unui decident politic într-o astfel de criză, în orice democraţie consolidată a Europei”, a afirmat premierul.
Potrivit ultimelor informații apărute în mediul online, Marius Budăi a luat decizia în această dimineață de a-și înainta demisia. Surse neoficiale susțin, însă, că Marcel Ciolacu ar fi fost cel care i-ar fi cerut acest lucru. Totuși, momentan nu există informații clare.
Cei de la conducerea PSD se gândesc serios să o demită din funcție și pe Gabriela Firea, fiind considerată vinovată în egală măsură. Demisia ministrului Familiei ar putea fi anunțată abia săptămâna viitoare, potrivit informațiilor neoficiale.

Marcel Ciolacu a demis deja primii oameni considerați vinovați
Demisia ar urma să fie făcută publică și oficială în jurul orei 11:00, în ședința de Guvern de astăzi. Astfel, Marius Budăi și Gabriela Firea, ministrul Familiei, sunt considerați vinovați pentru faptul că nu au luat la cunoștință sau pentru că au ignorat neregulile din locurile în care bătrânii își petreceau timpul.
DNA a deschis un dosar în care sunt vizate mai multe instituții care se află în subordinea lui Marius Budăi. Astfel, toți cei care sunt vinovați de ceea ce s-a întâmplat în Voluntari vor fi trași la răspundere. De asemenea, este important de menționat faptul că premierul Ciolacu a demis deja șefii unora dintre instituțiile din subordinea lui Budăi ca urmare a scandalului public.






















