A primit un diagnostic crunt după apariția unei pete roșii pe ochi. Femeia a presupus că este un simplu vas de sânge spart. Ce a pățit, de fapt, întrece toate așteptările. Iată detaliile!
A primit un diagnostic crunt după apariția unei pete roșii pe ochi
Brianna Erickson, o mamă a doi copii din Minnesota, SUA, a trecut printr-o experiență dramatică. Totul a început când a observat un vas de sânge spart în ochiul ei. Deși îngrijorată, nu a acordat acestui fapt prea multă atenție la început. Însă ceea ce a presupus că ar fi un incident minor a condus la un diagnostic îngrozitor.
„La momentul respectiv, nu aveam nicio problemă de vedere sau durere, credeam doar că este vorba de un vas de sânge spart. Pe atunci, eram însărcinată și cu al doilea copil, așa că am aflat că nu se putea face nimic cât încă mai aveam copilul în mine. Cu toate acestea, ulterior, mi s-au mai făcut câteva teste și am discutat despre opțiunile mele în legătură cu melanomul. Extirparea completă a ochiului ar elimina orice șansă de răspândire a cancerului.”, a declarat Brianna, potrivit The Sun, relatează spectacola.ro.
Femeia a presupus că este un simplu vas de sânge spart
În timp ce starea ei nu s-a ameliorat, Brianna a decis să meargă la medicul ei oftalmolog. A fost trimisă de urgență la un specialist, iar după o serie de teste, medicii i-au dat vestea cruntă: suferea de melanom ocular, o formă de cancer extrem de rară care afectează doar cinci persoane dintr-un milion.
Deși medicii i-au sugerat să i se extirpe ochiul, Brianna a ales varianta alternativă de a folosi un cuțit gamma, un tip de radioterapie. Cu toate acestea, tratamentul nu a fost eficient pe termen lung.
În decembrie 2021, a observat o excrescență în ochi, ceea ce a dus la o nouă vizită la medic.
„Era chiar acolo unde fusese odată vasul de sânge mărit. M-am dus din nou la medici și aici mi s-a spus că singura modalitate de a împiedica revenirea cancerului era să îmi îndepărtez ochiul. Am intrat în panică și am pus multe întrebări, mai ales despre cât timp va trebui să decid.”, a povestit femeia.
Brianna a fost informață că, în lipsa unui tratament, speranța ei de viață ar fi de aproximativ un an.
„Mi-am petrecut cât de mult timp am putut făcând lucruri cu copiii mei, apreciindu-le frumusețea cu ambii ochi, mergând la film, în parcuri, orice”, a mărturisit ea.
A avut loc apoi operația:
„Într-un minut m-au adormit, iar în următorul m-am trezit cu un singur ochi. Mi-au păstrat globul ocular pentru teste suplimentare. Am cerut să mi-l recuperez sau cel puțin o bucată din el.”
După doar câteva zile, Brianna a spus că vedea din nou clar și că acum trebuie să se supună examenelor RMN și tomografiilor computerizate pentru a monitoriza starea organelor sale, întrucât riscul de a dezvolta din nou cancer este dublu.
Brianna a decis să împărtășească povestea ei pe TikTok pentru a conștientiza oamenii despre această boală rară. Utilizatorii rețelei sociale au fost profund mișcați de povestea ei, lăudând-o pentru curajul de care a dat dovadă.
Sursa foto: drstanila.com






















