Redactia.ro

Tatăl fetei ucise în 2 Mai a ajuns la capătul puterilor. Ce mesaj i-a transmis celui care i-a accidentat mortal fiica: «Nu decide tu cine trăiește și cine moare…»

tatal robertei

Tatăl Robertei, tânăra care și-a pierdut viața după ce a fost accidentată de către Vlad Pascu, un adolescent de 19 ani care conducea drogat în localitatea 2 Mai, rupe tăcerea și-și strigă durerea. Bărbatul susține că nu are nevoie de despăgubiri materiale și nici de vorbele bune ale părinților celui care a curmat viața fiicei sale, din teribilism. Bărbatul speră doar că se va face dreptate și că Vlad va sta în spatele gratiilor cel puțin 20 de ani, vârsta pe care fiica lui o avea atunci când viața i-a fost încheiată brutal.

Tatăl fetei ucise în 2 Mai, mesaj dur pentru cel care a accidentat-o mortal pe Roberta

Vlad Pascu este un tânăr de 19 ani, din București, care provine dintr-o familie cu posibilități financiare. Conform celor mai recente informații, Vlad este un consumator frecvent de droguri, iar comportamentul său nu este străin părinților săi. Chiar tatăl acestuia recunoaște că Vlad are probleme cu drogurile. Tânărul fusese arestat anul trecut pentru posesie de droguri, însă a scăpat basma curată datorită relațiilor la nivel înalt pe care le-ar avea familia sa, sunt informațiile vehiculate în presă.

„În primul rând, nu vorbim despre aspectul acesta cu ajutor financiar. Crede cineva că am nevoie? Eu sunt convins că nu. Se minte pe bandă rulantă. Doamna avocat (n.r. a șoferului) ar trebui să-și vadă de ce are ea, să-și pregătească apărarea acolo. Sper să și reușească. Sper ca justiția să-și facă datoria, nu ca tura trecută, că mi-a ajuns informația astăzi, culmea, că băiatul ar mai fi deținut, consumat (n.r. droguri) în trecut.

Când copilul ăsta, de beizadea, făcea treburile astea, copilul meu, care acum zace întins fără suflare, învăța, își făcea un drum în viața asta. Da, picta, citea cărți. Mai știe cineva ce înseamnă a deschide o carte? Și le cumpăra și de pe internet să-i vină cât mai repede. Aia făcea. Copilul meu, doar ce a ieșit prima oară, cred, fără noi, părinții, pe litoral să sărbătorească pe unul dintre colegi. Urma ca astăzi până în prânz să ajungem și noi”, a declarat tatăl Robertei.

Tatăl tinerei ucise nu este, însă, impresionat de relațiile la nivel înalt pe care le are familia lui Vlad și speră doar că se va face dreptate și că băiatul va plăti pentru fapta sa teribilă cu mulți ani petrecuți în spatele gratiilor. 

„Nu i-am cunoscut și nici nu vreau să-i cunosc (n.r. pe părinții șoferului). Doar să ne vedem la judecată împreună cu avocații, de ambele părți, și să ne lase o dată în pace. Copilul ăla să-și facă anii de pușcărie, cel puțin câți ani a împlinit copila mea, 20. Să fie un exemplu negativ pentru alții care vor să facă așa ceva.

Ok, te-ai drogat, rămâi acolo unde ești, nu te urca la volan, nu decide tu cine trăiește și cine moare, da? Voi ceda psihic până la urmă și nu vreau.”, a spus tatăl Robertei, la Antena 3 CNN.

Vlad a încercat să fugă de la locul accidentului, dar a fost prins la scurt timp

Conform informațiilor de pe Fanatik.ro, mașina implicată în accidentul tragic este un Mercedes decapotabil din colecție. Cu o zi înainte de tragedie, tatăl tânărului, un pasionat de curse off-road, a distribuit pe rețelele de socializare un videoclip în care el și fiul său se aflau într-o mașină decapotabilă, chiar în Vama Veche. Cu toate acestea, postarea a fost ulterior ștearsă.

Mama tânărului responsabil pentru evenimentul din 2 Mai are afaceri în domeniul imobiliar. În ceea ce-l privește tânărul afectat de consumul de droguri, acesta era deseori înclinat să se lăude cu statutul său social, postând în mod regulat pe Instagram fotografii cu sume mari de bani și autoturisme scumpe. Imediat după producerea accidentului, individul vinovat a părăsit locul incidentului și a fost ulterior capturat de polițiști la Vama Veche.

 

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: