Redactia.ro

Are 54 de ani, dar nimeni nu-i ghicește vârsta din prima. Cum arată femeia?

GALERIE FOTO (2)

Toate femeile visează să descopere elixirul tinereții. Iar o femeie de 54 de ani chiar pare să fi avut norocul acesta. Ea folosește trei măști cu amidon, care par să facă minuni în cazul ei. A șters ani buni de pe chipul ei. Iată cum arată acum acum!

Are 54 de ani, dar nu-i arată

Femeia se laudă cu un ten ca de bebeluș după ce – zice ea – a folosit câteva mpști cu amidon. De aceea, îți aducem la cunoștință 3 măști cu amidon, „furate” de la femeile care au 30 de ani pe față și 60 în pașaport.

 

Mască din amidon

Ingrediente:

o lingură de amidon;

o linguriță de sare;

o linguriță de miere;

un pic de lapte călduț.

Procedura:

Amestecă toate ingredientele și aplică masa obținută pe tenul curat. Ține-o timp de 30 de minute, după care spal-o cu apă călduță.

 

Mască din amidon și cicoare

Ingrediente:

4 linguri de amidon;

4 linguri de smântână;

3 linguri de praf de cicoare.

Procedura:

Amestecă toate ingredientele și aplică masa obținută pe tenul curat. Ține-o timp de 30 de minute, după care spal-o cu apă călduță.

 

Mască din amidon și gălbenuș de ou

Ingrediente:

o lingură de amidon din cartofi;

un gălbenuș de ou;

jumătate de linguriță de suc de lămâie;

un pic de apă fiartă.

Procedura:

Amestecă amidonul cu apa până obții o pastă. Adaugă la ea gălbenușul și sucul de lămâie. Aplică masca pe tenul prealabil curățit timp de 40 de minute. Pentru a scoate masca de pe față ajută-te cu un disc de vată înmuiat în apă călduță.

Aceste 3 măști sunt capabile să înlocuiască botox-ul. Cu cât mai devreme vei începe să le aplici, cu atât mai ușor vei preveni apariția ridurilor. Așa că nu mai aștepta bătrânețea, pune-te pe treabă.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri