Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat vineri, în cadrul unei conferințe de presă, că nu consideră oportună suspendarea aplicației TikTok în perioada alegerilor, subliniind că o astfel de măsură ar fi una radicală. Totodată, acesta a menționat că autoritățile ar trebui să intervină prompt în cazul unor dezinformări evidente.
Ilie Bolojan, despre suspendarea TikTok pe perioada alegerilor
Ilie Bolojan a fost întrebat dacă există posibilitatea ca TikTok să fie suspendat în România pe durata alegerilor, în contextul în care mediul online a fost marcat de multiple dezinformări. Acesta a răspuns că, în opinia sa, astfel de măsuri extreme nu ar trebui luate.
„Personal, cred că n-ar trebui să ajungem într-o asemenea situaţie şi toate reţelele să funcţioneze”, a spus preşedintele.
„Ceea ce însă, cred că este corect, este că atunci când apare o dezinformare care este evidentă, o ştire care nu are niciun fel de suport sau aspecte de campanie electorală care nu sunt marcate, autorităţile care au în responsabilitate supravegherea derulării corecte a campanii electorale să poată să ia decizii imediate şi să fie puse în practică, dar exclusiv pentru acele aspecte şi nici într-un caz să se ajungă la o astfel de măsură radical”, a arătat Ilie Bolojan, relatează RTV.
Reglementări stricte
Președintele interimar a subliniat că este necesar ca autoritățile responsabile să supravegheze atent derularea campaniilor electorale și să intervină rapid în cazurile de manipulare sau dezinformare.
Tot vineri, Ilie Bolojan a anunțat că este foarte probabil ca Şdința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) să fie convocată în ultima săptămână a lunii martie.
„Din discuţia pe care am avut-o cu colegii care gestionează această problemă, CSAT va fi foarte probabil convocat în ultima săptămână din luna martie”, a mai spus preşedintele într-o conferinţă de presă.
Subiectul suspendării TikTok în context electoral rămâne unul controversat, iar dezbaterile privind reglementarea platformelor online continuă să fie în atenția publicului și a autorităților.
Sursa foto: Arhivă






















