Roxana Condurache se numără printre concurenții noului sezon Survivor 2026, unul dintre cele mai așteptate show-uri de aventură ale începutului de an. Competiția revine cu probe extreme, strategii dure și confruntări intense, iar printre cele 12 Faimoase se află și o actriță cu experiență solidă în cinematografie.
Noul sezon aduce și o schimbare importantă la nivel de prezentare, Adi Vasile preluând rolul de prezentator, un detaliu care a stârnit deja interesul publicului fidel emisiunii.
Cine este Roxana Condurache de la Survivor
Născută pe 28 august 1987, la Iași, Roxana Condurache are un parcurs construit temeinic, atât profesional, cât și personal. Înainte de a deveni actriță, a cochetat cu modelingul, câștigând în 2002 titlul Miss Freshmen al Liceului „Emil Racoviță”. Încă din perioada liceului, a urcat pe scenă în piese de teatru, iar pasiunea pentru actorie a devenit rapid o direcție clară.
La 18 ani s-a mutat la București, unde a urmat studiile de specialitate și a început să își clădească o carieră în lumea filmului. Ambiția, disciplina și dorința de afirmare au ajutat-o să se impună într-un domeniu extrem de competitiv.
Cariera Roxanei Condurache. A jucat alături de Monica Bellucci
De-a lungul anilor, Roxana Condurache a apărut în numeroase producții românești și internaționale. Printre cele mai cunoscute se numără Nimeni nu-i perfect (2008), The Whistleblower (2010), Dincolo de calea ferată (2016), Teambuilding (2022), Pup-o, mă! (2022), Hai hui în timp (2022), Candidatul perfect (2024) și Retreat Vama Veche (2024).
Un moment important în cariera sa a fost participarea în producția The Whistleblower, unde a jucat alături de nume internaționale, inclusiv celebra Monica Bellucci. Actrița româncă a vorbit deschis despre experiența trăită pe platourile de filmare și despre impactul pe care l-a avut întâlnirea cu diva italiană.
„Mi se pare una dintre cele mai frumoase femei din Univers. Are o prestanță și o eleganță ieșită din comun. Când intră într-o cameră, parcă toată lumea se oprește”, a mărturisit Roxana într-un interviu. Ea a subliniat modestia și naturalețea actorilor internaționali, comparând-o cu atitudinea unor persoane publice din România.
Tot în cadrul aceleiași producții, Roxana a remarcat și profesionalismul echipei, amintind că regizoarea Larysa Kondracki i-a povestit cum, la un moment dat, a împărțit un hamburger cu Monica Bellucci, un gest simplu, dar definitoriu pentru autenticitatea vedetei.
Viața privată a Roxanei Condurache. A trecut printr-un divorț și are un fiu
Dincolo de carieră, Roxana Condurache a vorbit deschis și despre viața personală. Actrița a fost căsătorită și are un fiu, Noah, care a rămas centrul universului ei după divorț. Despărțirea nu a fost una ușoară, fiind precedată de tensiuni și conflicte în cuplu.
„A trecut ceva timp, stai să mă gândesc… Eu, de obicei, sunt o persoană foarte pozitivă și drăguță cu toată lumea până cineva mă calcă pe nervi și atunci îmi amintesc că sunt moldoveancă și sar la bătaie, între ghilimele, sunt războinică!
Când ești într-o familie, te mai cerți, te mai împaci, așa e normal. Dar până la urmă am divorțat. Ca să-ți răspund, adevărul adevărat e că am divorțat, nu doar din cauza asta, dar și din cauza asta, a mai spus Roxana pentru FANATIK.
Roxana a recunoscut că este o persoană pozitivă, dar cu un temperament puternic, descriindu-se, cu umor, drept „războinică”. Această latură a personalității sale ar putea fi un avantaj important în competiția Survivor, unde presiunea psihică și conflictele sunt inevitabile.
Relații și asumări fără ocolișuri
Actrița nu s-a ferit să vorbească nici despre experiențele sale amoroase de după divorț. La un moment dat, ea a avut o relație cu un bărbat cu 14 ani mai tânăr, poveste pe care a relatat-o cu sinceritate.
„Am avut un iubit mai tânăr! Era mai mic cu 14 ani, râdeam mereu și îi spuneam că este un buletin între noi. Cu un băiat mai tânăr trebuie să ai foarte multă energie, pentru că știți cum sunt ei, mereu available. Trebuie să fii mereu acolo, iar eu am obosit la un moment dat, a dezvăluit vedeta pentru spynews.ro.
Roxana Condurache intră în Survivor cu un bagaj complex de experiențe de viață, disciplină actoricească și forță interioară. Rămâne de văzut cum se va adapta condițiilor dure din competiție și dacă spiritul ei „războinic” o va ajuta să reziste până în etapele finale.
„Am condus campioni. Acum o să conduc supraviețuitori. Să câştigi o competiţie precum Survivor cred că e nevoie de câteva lucruri foarte importante. Pe de o parte ar fi rezistenţa mentală, psihică la cote înalte pentru a performa şi a trăi în acele condiţii grele de acolo, pe de alte parte ar fi să ai o putere şi rezistenţă fizică, iar nu în ultimul rând cred că trebuie să fii un bun strateg.
Cred că o să fie un show foarte intens în primul rând. Survivor vine cum multă competiție, multă adrenalină, multe lipsuri. Cred că nu ai acolo nimic din ce ai acasă și ești obișnuit să ai acasă și toate acestea te vor scoate dintr-o zona de confort cu totul și cred că vor demască foarte mult fiecare personaj, a transmis Adi Vasile.
Sursa foto: Arhivă






















