Redactia.ro

De ce s-a pocăit Irinel Columbeanu la 68 de ani. „Am auzit glasul Domnului”

irinel columbeanu

Departe de viața opulentă care l-a consacrat ani la rând, Irinel Columbeanu a petrecut Sărbătorile de Iarnă într-un cadru cu totul diferit față de trecut. Fostul milionar locuiește de aproape doi ani la căminul de bătrâni din Ghermănești, unde spune că a găsit liniștea și echilibrul pe care nu le-a avut nici în perioada de maximă prosperitate. Acolo, la 68 de ani, a luat și una dintre cele mai surprinzătoare decizii ale vieții sale: s-a pocăit.

Sărbători liniștite, cu mese bogate și atmosferă caldă

Potrivit lui Ion Cassian, directorul căminului de bătrâni din Ghermănești, Irinel Columbeanu nu a fost singur de Crăciun și Revelion. Dimpotrivă, a participat activ la viața comunității și s-a bucurat de atmosfera festivă alături de ceilalți rezidenți.

„Irinel n-a fost singur, ci cu cei care locuiesc aici, la noi, s-a simțit bine. De Crăciun și de Revelion au avut pe masă toate bunătățile, lebăr, caltaboși, sarmale, cozonaci, prăjituri. Au avut și un program artistic, a venit un solist și le-a cântat câteva piese, le-am pus și mici cadouri sub brad. A fost o atmosferă plăcută”, a declarat Ion Cassian pentru Click!.

În contrast cu petrecerile extravagante din trecut, aceste sărbători au fost marcate de simplitate, voie bună și apropiere umană.

De ce a ales Irinel Columbeanu să se pocăiască

Cu puțin timp înainte de sărbători, Irinel Columbeanu a atras atenția publicului după ce imaginile cu botezul său la Biserica Baptistă au apărut pe TikTok. Clipurile au fost postate de Robert Grecu și au generat mii de reacții și comentarii.

„Fraților, e monumental! Se botează Irinel Columbeanu. Își dă viața lui Hristos. Mi se pare monumental, gândiți-vă că a câștigat totul. E cea mai importantă decizie din viața lui. Decizia asta, de a-l primi pe Hristos ca Domn și Mântuitor în viața lui”, a spus Robert Grecu.

Ulterior, fostul om de afaceri a explicat că această alegere nu a fost una impulsivă, ci rezultatul unei profunde transformări interioare, declanșate chiar în perioada petrecută la azil.

„Am auzit glasul Domnului, când am ajuns într-un azil de bătrâni, unde am primit mesajul Său, care îmi spunea că El trebuie să fie la volanul vieții mele. Acest lucru m-a determinat să vin printre voi, frații și surorile mele, și să încerc să parcurg pașii necesari pentru a fi botezat”, a spus Irinel Columbeanu.

O viață centrată pe credință

După pierderea averii și a stilului de viață extravagant, Irinel Columbeanu pare să fi intrat într-o etapă de introspecție profundă. Programul său zilnic este unul strict și liniștit, adaptat vârstei și stării de sănătate.

Directorul căminului a precizat că fostul milionar este vizitat frecvent de membri ai bisericii unde s-a botezat și că își petrece mult timp citind Biblia.

„Stă la căldurică și citește Biblia, a mai fost vizitat de cei de la biserica unde s-a botezat, primește vizitele lor, ei îi mai citesc din Biblie. Acum, că este foarte frig afară, nu prea iese din azil. A suferit trei AVC-uri, în trecut, și nu se expune la frig”, a mai spus Ion Cassian.

Acesta a explicat și că Irinel Columbeanu nu poate părăsi azilul fără respectarea regulamentului intern, chiar și atunci când este vizitat de fiica sa, Irinuca.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: