Kate Middleton a ales, încă de la început, discreția totală în privința problemelor de sănătate. Deși nu a dezvăluit nici până astăzi tipul de cancer cu care s-a confruntat, Prințesa de Wales a făcut recent câteva confesiuni publice rare despre perioada extrem de grea prin care a trecut. Declarațiile au fost făcute cu o zi înainte ca aceasta să împlinească 44 de ani.
În primăvara anului 2024, Kate Middleton a anunțat public că a fost diagnosticată cu cancer, fără a oferi alte detalii medicale. În septembrie 2024, soția prințului William a transmis că a încheiat tratamentul de chimioterapie, iar în ianuarie 2025 a confirmat că boala se află în remisie. Pe tot parcursul acestui timp, a evitat aparițiile publice și a păstrat tăcerea asupra detaliilor personale legate de tratament.
Perioada dificilă prin care a trecut Prințesa de Wales
Recent, Kate Middleton l-a însoțit pe soțul său într-o vizită oficială la Spitalul Charing Cross, situat în vestul Londrei, unde cuplul regal a dorit să le mulțumească medicilor, asistenților și voluntarilor pentru munca lor. În timpul întâlnirii cu un voluntar din cadrul organizației Charities Together, acesta a vorbit despre timpul îndelungat petrecut de pacienți și familiile lor în spitale, la fiecare tratament.
Reacția lui Kate a fost una simplă, dar profundă. „Știu”, a spus ea, vizibil emoționată. Apoi s-a întors către soțul său, i-a pus mâna pe umăr și a adăugat: „Și tu știi”. Momentul a fost surprins de cei prezenți și a fost perceput ca o confirmare discretă a experienței dureroase trăite de Prințesă în timpul tratamentului.
Declarația Prințului William despre lupta soției sale
În cadrul aceleiași vizite, Prințul William a vorbit deschis despre impactul pe care experiența medicală a avut-o asupra familiei lor. El a subliniat legătura profundă care se creează între pacienți și personalul medical, mai ales în perioadele de suferință.
„Amândoi am avut experiențe diferite cu spitalele. Eu, lucrând cu ambulanța aeriană, iar Catherine, prin recenta ei experiență în domeniul sănătății. Faptul că am venit astăzi aici ne-a reamintit cât de importante sunt toate echipele, întregul personal, pacienții. Este extrem de emoționant și important să recunoaștem și să apreciem tot ceea ce se întâmplă în cadrul NHS și acea legătură foarte puternică dintre pacient și îngrijitor”, a declarat Prințul William, potrivit People.
Mărturiile discrete ale lui Kate Middleton și cuvintele soțului ei au oferit o imagine rară asupra luptei tăcute purtate de Prințesa de Wales, dar și asupra rolului esențial pe care sistemul medical și oamenii din spatele lui îl joacă în momentele limită.
Sursa foto: Arhivă






















