Redactia.ro

Mărturia tatălui al cărui copil s-a stins din viață la o clinică din Craiova: „Îl resuscitau de o oră și nu ne-a anunțat nimeni”

spitalele private

Un caz dramatic a ieșit la iveală în Craiova, unde un bebeluș a murit la doar două zile după naștere, într-o clinică privată. Familia copilului reclamă lipsa totală de transparență din partea personalului medical și vorbește deschis despre suspiciuni de neglijență medicală. În acest caz, polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Copilul s-a născut prin cezariană, iar potrivit rudelor, sarcina a decurs fără probleme, iar nou-născutul nu a prezentat semne evidente de suferință imediat după naștere.

„S-a născut sănătos, a mâncat, l-am văzut pe video”, a declarat bunicul bebelușului.

La câteva ore după naștere, copilului i-au fost recoltate analize de sânge. Conform familiei, rezultatele au indicat o valoare crescută a Proteinei C reactive, un marker care poate semnala o infecție sau o inflamație în organism. Tatăl susține însă că explicațiile primite au fost vagi, iar familia nu a fost informată clar despre tratamentul administrat.

„I s-au recoltat analize, după aceea, după câteva ore ne-au venit rezultatele la care a reieșit că Proteina C reactivă a fost mărită cu o valoare un pic mai mare. Ni s-a transmis că o să facă medicamentație ori cu antibiotic, ori cu antiinflamator, asta nu știm nici în momentul de față ce i s-a administrat”, a povestit tatăl copilului.

Situația a devenit și mai gravă a doua zi, când părinții au fost informați, cu întârziere, despre starea critică a nou-născutului.

„Ziua următoare, la ora 8.00, am primit o informare din cadrul spitalului că copilul se află în manevre de resuscitare timp de o oră fără să ne anunțe”, a mai spus tatăl.

În ciuda eforturilor medicale, bebelușul a murit. Familia susține că nici după deces nu a primit explicații clare privind cauza exactă.

„Nu ni s-a transmis absolut nimic, nu se știe cauza decesului. (…) am fost la Colegiul Medicilor, ieri am fost la poliție, am depus plângere”, a declarat tatăl îndurerat.

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Dolj au confirmat deschiderea unei anchete penale.

„Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările sunt continuate sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova”, au transmis aceștia.

În urma acuzațiilor apărute, clinica privată unde a avut loc nașterea a emis un comunicat oficial. Reprezentanții unității medicale susțin că pacienta nu a fost monitorizată pe parcursul sarcinii în cadrul spitalului și că urmărirea sarcinii a fost realizată în alte unități medicale.

„Pacienta nu a fost monitorizată pe parcursul sarcinii în cadrul Spitalului privat MaDonna Maria. Urmărirea sarcinii a fost realizată în alte unități medicale, de către medicii aleși de pacientă”, se arată în comunicat.

De asemenea, clinica precizează că nașterea a fost asistată de medicul curant al pacientei, care nu este angajat al spitalului, ci colaborează cu acesta.

„Nașterea a fost asistată de medicul curant al pacientei, care este un medic extern, aflat în contract de colaborare cu Spitalul. (…) În prezent, este în desfășurare o anchetă oficială, inclusiv o expertiză medico-legală”, mai transmite unitatea medicală.

Potrivit informațiilor Digi24, clinica este autorizată, însă anul trecut a fost sancționată cu o amendă de 90.000 de lei, după ce inspectorii au constatat mai multe nereguli, inclusiv lipsa vestiarelor în blocul operator și a spațiilor dedicate pentru depozitarea produselor de curățenie.

Ancheta penală și expertiza medico-legală urmează să stabilească dacă există o legătură directă între actul medical și decesul bebelușului și dacă se confirmă suspiciunile de neglijență medicală invocate de familie.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: