În ziua de 18 ianuarie, atât Biserica Ortodoxă, cât și Biserica Greco-Catolică îi cinstesc pe Sfinții Atanasie și Chiril, doi mari apărători ai dreptei credințe creștine, cunoscuți pentru lupta lor fermă împotriva unor erezii majore care amenințau unitatea dogmatică a Bisericii primare: arianismul și nestorianismul.
Calendar ortodox 18 ianuarie 2026. Biserica Ortodoxă și Biserica Greco-Catolică le onorează amintirea Sfinţilor Atanasie şi Chiril
Tradiția creștină arată că, în această zi, credincioșii pot rosti o rugăciune specială adresată celor doi sfinți, despre care se spune că are puteri tămăduitoare, aducând alinare nu doar trupului bolnav, ci și sufletului apăsat de suferință, neliniște sau îndoială.
Cine au fost Sfinții Atanasie și Chiril
Sfântul Atanasie cel Mare
Sfântul Atanasie a fost una dintre figurile centrale ale creștinismului timpuriu și a jucat un rol esențial la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea, convocat în anul 325. Aici, el s-a opus cu fermitate învățăturii lui Arie, care susținea că Fiul lui Dumnezeu nu este veșnic, ci o ființă creată, superioară celorlalte, dar totuși diferită de Tatăl.
Prin mărturisirile și scrierile sale teologice, Atanasie a contribuit decisiv la condamnarea arianismului. Ca urmare a acestui sinod, a fost formulat Simbolul de credință niceean, care afirmă clar că Fiul este „născut, nu făcut”, din veșnicie, și este deoființă cu Tatăl.
Viața sa a fost marcată de numeroase persecuții. Deși a păstorit ca episcop timp de 45 de ani, aproape 20 dintre aceștia i-a petrecut în exil, din cauza opoziției față de erezie. Sfântul Atanasie a trecut la cele veșnice la 2 mai 373, rămânând în istoria Bisericii drept un neclintit apărător al adevărului de credință.
Sfântul Chiril al Alexandriei
Sfântul Chiril s-a remarcat în mod special prin lupta sa împotriva nestorianismului, o doctrină promovată de Nestorie, condamnată la Sinodul al III-lea Ecumenic de la Efes, din anul 431.
Nestorie susținea că în Iisus Hristos ar exista două persoane distincte: una divină, Fiul lui Dumnezeu, și una umană, omul Iisus Hristos. Această viziune ducea la concluzia greșită că Dumnezeu-Tatăl ar avea doi fii și, implicit, că Fecioara Maria nu ar putea fi numită „Născătoare de Dumnezeu” (Theotokos), ci doar „Născătoare de om”.
Sfântul Chiril a combătut cu fermitate această învățătură, afirmând unitatea persoanei lui Hristos – adevărat Dumnezeu și adevărat Om – și rolul Maicii Domnului ca Născătoare a Fiului lui Dumnezeu întrupat. Datorită intervenției sale decisive, erezia nestoriană a fost condamnată, iar învățătura ortodoxă a fost reafirmată cu claritate.
Rugăciunea care vindecă sufletele împovărate de necazuri
Curăţindu-ţi sufletul şi trupul de toată întinăciunea, Sfinte Atanasie, biserică vrednică lui Dumnezeu te-ai arătat. Pentru aceasta plinirea Treimii întru tine s-a odihnit, cunoscătorule al Tainelor sfinte, preafericite.
Harul Mângâietorului aflând sufletul tău curat de patimi, precum ai dorit şi-a arătat întru el lucrările lămurite şi te-a pus pe tine, părinte, Luceafăr luminos în lume. Dreptar ierarhiei te-ai arătat ierarhilor şi viaţa ta a fost pildă lucrătoare; iar cuvântul tău, înţelepte, chip luminos al cugetării celei adânci; şi învăţătura ta munte de teologie s-a arătat.
Decât Heruvimii şi decât Serafimii mai Înaltă te-ai arătat, Născătoare de Dumnezeu; că tu Singură, ai primit în pântecele tău pe Dumnezeu Cel Neîncăput, Ceea ce eşti fără prihană. Pentru aceasta toţi credincioşii pe tine, Curată, cu cântări te fericim. Amin!
foto: crestinortodox.ro






















