Un post de televiziune cunoscut din România urmează să își înceteze activitatea după aproape nouă ani de funcționare. Canal 33 ar putea dispărea din peisajul media, după ce licența de emisie nu a fost reînnoită.
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) urmează să analizeze situația în ședința programată pentru 17 martie 2026. Instituția va constata expirarea licenței de emisie și va decide retragerea acesteia, conform legislației audiovizuale.
Un cunoscut post TV din România își închide activitatea după aproape 9 ani
Canal 33 a primit licența de emisie în martie 2017. Conform legii audiovizuale din România, fiecare televiziune trebuie să solicite reînnoirea licenței la fiecare nouă ani pentru a putea continua activitatea.
Pentru a rămâne în emisie, postul trebuia să depună documentația necesară la CNA înainte de expirarea licenței. În cazul Canal 33, aceste documente nu au fost depuse.
În aceste condiții, CNA urmează să constate oficial expirarea licenței și să decidă retragerea acesteia.
Proprietarul Canal 33 explică decizia
Alexandru Răducanu, proprietarul postului de televiziune, a confirmat că documentația nu a fost depusă intenționat. Acesta a explicat că decizia de a renunța la televiziune are legătură cu situația actuală a pieței media din România.
„Pur și simplu nu am depus documentația. Este o situație mai complexă. Contextul pieței media din România nu permite, din păcate, existența unei televiziuni de știri independente. Consider că am făcut ceea ce trebuia și prefer să mă retrag din zona media. În toți acești ani, televiziunea a reprezentat mai mult o sursă de cheltuieli decât una de profit.”
Omul de afaceri a explicat că proiectul a presupus costuri mari de-a lungul anilor, iar condițiile economice nu mai justifică o investiție continuă într-un astfel de domeniu.
„Au fost tot felul de discuții, într-adevăr, dar contextul economic nu este unul favorabil pentru ca un om de afaceri să investească într-un domeniu care nu este profitabil. Nici eu nu mai sunt dispus. Televiziunea a fost o sursă de cheltuieli în toți acești ani”, a declarat Alexandru Răducanu pentru Pagina de Media.
Posibilă orientare către alte proiecte
Proprietarul Canal 33 a precizat că intenționează să se orienteze către alte activități, pe care le consideră mai profitabile decât televiziunea.
De asemenea, acesta nu exclude posibilitatea de a continua producția de conținut, însă într-o altă formă.
„Mă voi orienta către alte activități poate mai profitabile decât televiziunea. Poate vom mai face conținut, însă orientat către zona comercială, pentru clienți și pentru ce alte activități voi mai face.”
Dificultăți financiare în ultima perioadă
În ultimele luni, Canal 33 s-a confruntat cu mai multe probleme financiare. La începutul anului 2026, postul a fost nevoit să își mute activitatea într-un alt studio, după ce a fost evacuat din sediul anterior.
De asemenea, televiziunea a primit mai multe sancțiuni din partea Consiliului Național al Audiovizualului.
Printre situațiile analizate de CNA s-a numărat și colaborarea cu Dan Diaconescu, care a generat sancțiuni pentru postul de televiziune.nu.






















