Declarațiile recente ale președintelui american Donald Trump, care a sugerat posibilitatea retragerii Statelor Unite din NATO, au ridicat semne de întrebare privind viitorul unor obiective strategice din Europa, inclusiv al bazei de la Deveselu.
În contextul tensiunilor internaționale și al conflictului din Orientul Mijlociu, liderul de la Casa Albă a criticat dur alianța nord-atlantică, pe care a numit-o „tigru de hârtie”, sugerând că o eventuală retragere a SUA nu mai este exclusă.
Scutul de la Deveselu rămâne un punct strategic
Specialiștii în domeniul militar susțin însă că o astfel de decizie ar fi dificil de implementat și ar avea implicații majore asupra securității globale, motiv pentru care nu poate fi luată rapid.
Potrivit contraamiralului Constantin Ciorobea, fost locțiitor al Șefului Statului Major al Forțelor Navale, declarațiile ar putea avea mai degrabă un rol strategic, în contextul unor negocieri.
„Vrea să obțină ceva, dar deocamdată nu îmi dau seama ce. Oricum el și-a dat seama că fără țări NATO nu a reușit să finalizeze problema Iran. Sigur, este posibilă o reevaluarea a poziției SUA în NATO, dar și modul în care țări Aliate s-ar putea implica în Asia. Părerea mea este că forțează puțin nota.
Oricum, Scutul de la Deveselu rămâne acolo unde este pentru că acum este operat de NATO. În cel mai rău caz țările NATO ar putea fi nevoite să achite cheltuielile curente ale bazei, dar și contravaloarea eventualelor moderizări. Subliniez, SUA nu pleacă de la Deveselu fiind un punct strategic așa cum este și Baza Mihail Kogălniceanu unde sunt militari americani, câteva sute. SUA nu vrea să-și piardă influența la Marea Neagră. Ca o concluzie SUA nu va da un semnal de retragere din România. Repet, SUA are nevoie de pârghii la Marea Neagră”, a precizat contraamiralul.
Militarii americani nu ar pleca din România
În ceea ce privește prezența militară americană în România, expertul consideră că aceasta va fi menținută, având în vedere importanța strategică a regiunii Mării Negre.
„SUA nu pleacă de la Deveselu fiind un punct strategic așa cum este și Baza Mihail Kogălniceanu unde sunt militari americani, câteva sute. SUA nu vrea să-și piardă influența la Marea Neagră. Ca o concluzie SUA nu va da un semnal de retragere din România. Repet, SUA are nevoie de pârghii la Marea Neagră.”
Declarațiile indică faptul că, indiferent de evoluțiile politice, prezența militară americană în România rămâne un element-cheie în arhitectura de securitate din regiune.
Cum funcționează sistemul de la Deveselu
Baza de la Deveselu găzduiește sistemul Aegis Ashore, parte a scutului antirachetă al NATO, conceput pentru a intercepta și neutraliza rachete balistice.
Sistemul utilizează interceptoare de tip SM-3 Block IIA, capabile să distrugă ținte prin impact direct, fără încărcătură explozivă, având o rază de acțiune de aproximativ 2.500 de kilometri.
Aceste echipamente sunt similare cu cele instalate pe navele de luptă ale Marinei SUA și sunt integrate într-un sistem complex de apărare care funcționează atât pe uscat, cât și pe mare.
Investiție majoră și rol strategic pentru România
Baza de la Deveselu a devenit operațională în 2015, în urma unei investiții de aproximativ 177 de milioane de dolari, din care România a contribuit cu peste 11 milioane.
Deși se află sub controlul NATO, sistemul este operat de militari americani, iar rolul său este esențial în protejarea aliaților din Europa împotriva amenințărilor balistice.
În acest context, chiar și în scenariul unei schimbări majore la nivelul alianței, experții consideră că poziția strategică a României și importanța bazei de la Deveselu fac improbabilă o retragere a forțelor americane din zonă.
Sursa foto: Arhivă






















