România intră într-un episod de vreme rece chiar înainte de Paște, potrivit datelor furnizate de Administrația Națională de Meteorologie. Temperaturile vor scădea semnificativ începând de joi, iar ploile, vântul și ninsorile își vor face din nou apariția, inclusiv în weekend.
Directorul ANM, Elena Mateescu, a explicat, într-o intervenție la Antena 3 CNN, că schimbarea va fi resimțită la nivel național, odată cu pătrunderea unei mase de aer rece care va afecta toate regiunile țării.
Vremea se răcește brusc înainte de Paște
Potrivit acesteia, încă de miercuri, valorile termice vor coborî brusc, cu maxime cuprinse între 3 și 13 grade Celsius. Schimbarea este una majoră, în condițiile în care zilele anterioare au adus temperaturi de vară, de până la 25–26 de grade în sudul și sud-vestul țării.
„Încă de mâine, temperaturile vor scădea în întreaga țară. Dacă astăzi am înregistrat 25 de grade pragul unei zile de vară și chiar 26 de grade în partea de sud-vest, la Drobeta Turnu Severin, la multe stații din sud, 25 de grade Celsius, cum ar fi Calafat, partea de sud-est, Focșani, Râmnicu Sărat, Tecuci.
De mâine, un ecart între 10 până la 19 grade, pentru că de miercuri deja masa de aer foarte rece să determine maxime în jurul a 4 până la 13 grade Celsius, cu mici variații de la o zi la alta. Până în ziua de duminică vom conta pe astfel de valori.
Vorbim în același timp și de intensificări ale vântului, o vreme rece, precipitații mixte la munte, ninsori, strat de zăpadă și viscol. Începând de mâine noapte, precipitații mixte în partea de centrul și sud-estul țării.
La munte vor predomina ninsorile, iar la altitudini mari, în Carpații Meridionali și Orientali se va depune strat nou de zăpadă 10-15 centimetri, asociat cu intensificări de vânt cu viteze de peste 80, 90 și chiar peste 100 de kilometri pe oră. Va fi viscol, iar până la intervalul perioadei avertizate, până joi dimineață, cantități de apă de 10-20 de litri pe metru pătrat.
Din punct de vedere termic, așa cum menționam, valori în scădere, iar pentru ziua de sâmbătă și duminică, în ajunul sărbătorii Pascale, contăm sâmbătă pe trei până la 13 grade. În noaptea de sâmbătă spre duminică, minime între -3 grade în depresiuni, până la 7 grade pe litoral.
Iar prima zi a sărbătorii Pascale, în ziua de duminică, de asemenea 4-14 grade, cu minime între -1 grad în depresiuni, până la 8 grade pe litoral”, a declarat Elena Mateescu, luni, la Antena 3 CNN.






















